Dodon: Am confirmat participarea mea la evenimentele dedicate Marii Victorii care se vor desfăşura în Piaţa Roşie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Igor Dodon a avut miercuri, 19 aprilie, o întrevedere cu ambasadorul Rusiei la Chişinău, Farit Muhametşin. La finalul întâlnirii, şeful statului a anunţat că i-a confirmat diplomatului rus despre prezenţa sa la Moscova, din data de 9 mai, cu prilejul  evenimentelor dedicate Zilei Victoriei.

„L-am informat pe dl Ambasador despre rezultatele şedinţei Consiliului Suprem al Uniunii Economice Eurasiatice de la Bişkek şi decizia de principiu de acordare a statutului de observator în cadrul Uniunii Economice Eurasiatice. Am avut un schimb de opinii referitor la iniţiativa privind implementarea sistemul mixt de vot în Republica Moldova şi, avînd în vedere experienţa vastă de aplicare a sistemului mixt electoral din Federaţia Rusă, am solicitat un schimb de experienţă în acest sens”, a mai adăugat Igor Dodon într-o postare pe Facebook.

Preşedintele ţării va merge la Moscova la invitaţia lui Vladimir Putin. Astfel, de la învestirea în funcţie a lui Dodon, aceasta va fi a patra întâlnire cu liderul de la Kremlin.

De menţionat că preşedintele ţării nu a avut nicio întrevedere cu preşedinţii statelor vecine, Klaus Iohannis şi Petro Poroşenko. Asta deşi, anterior afirma că după vizita de la Bruxelles va urma una cu preşedintele Ucrainei sau României.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!