Dodon a sesizat Curtea Constituţională cu privire la modificarea Legii cu privire la CSM

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Igor Dodon a depus o sesizare la Curtea Constituţională prin care solicită instanţei să se pronunţe cu privire la controlul constituţionalităţii Legii din 20 decembrie 2019 pentru modificarea Legii cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii, transmite IPN.

Şeful statului solicită Curţii să se pronunţe dacă este necesar votul majorităţii calificate în Parlament pentru alegerea membrilor CSM din rândul profesorilor de drept.

De asemenea, în sesizare Curţii i se solicite să se pronunţe dacă suportă caracter constituţional instituirea obligaţiei alegerii preşedintelui CSM exclusiv din rândul membrilor judecători ai Consiliului. Preşedintele mai solicită Curţii să spună dacă existenţa sancţiunilor disciplinare în ultimii trei ani constituie o condiţie discriminatorie pentru a candida la funcţia de membru al Consiliului.

Pe 20 decembrie, cu 51 de voturi, deputaţii au adoptat, în lectura finală un proiect de modificare a Legii cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii. Potrivit prevederilor, CSM urmează să fie suplinit cu doi membri de drept titulari din rândul profesorilor, care vor fi aleşi de către Comisia juridica, precum şi cu un membru din rândul judecătorilor, acesta urmând să fie ales de către Adunarea generală a judecătorilor. Astfel, numărul membrilor CSM va fi extins de la 12 la 15.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată