Directoarea unui gimnaziu acuzată de fals în acte publice şi abuz de serviciu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Directoarea riscă să stea cinci ani după gratii FOTO Adevărul

Directoarea gimnaziului din satul Larga, raionul Briceni este învinuită de fals în acte publice şi abuz de serviciu şi riscă să stea până la cinci ani după gratii sau o amendă de circa 10.000 de lei.

Potrivit procurorilor de la Anticorpuţie, cadrul didactic, folosindu-se de funcţia pe care o ocupa, a inclus în tabelul de pontaj de evidenţă a timpului de muncă pentru noiembrie 2011 date false, cu privire la orele de muncă efectuate de ea şi soţul ei.

Astfel, pentru 15 zile lucrătoare incluse spre achitare suplimentară ca salariaţi, soţii au fost remuneraţi cu 5.400 de lei. În realitate însă, în perioada respectivă cei doi s-au aflat peste hotarel.

De menţionat că soţul directoarei activa şi în calitate de şef al Direcţiei raionale de învăţământ, tineret şi sport, iar prin cumul preda istoria în cadrul gimnaziului condus de soţia sa. După ce ilegalităţile au ieşit la iveală, bărbatul a fost eliberat din funcţie.

Directoarea gimnaziului este cercetată în stare de libertate, având interdicţia de a părăsi ţara.

Dacă va fi găsită vinovată, femeia riscă o amendă de până la 10.000 de lei sau cinci ani de închisoare, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la doi la cinci ani.

Mai multe pentru tine:
Prințese înglodate în datorii. Cum au risipit aceste figuri regale banii Palatului, iar unele au ajuns la sapă de lemn
Regina care stăpânea arta seducției și atrăgea bărbații ca un magnet. Povestea fascinantă a femeii care a rescris istoria lumii
Ce șanse mai are Ucraina să câștige războiul cu Rusia. Răspunsul categoric al unui general de intelligence militar
Ispita Cristina Scarlevschi de la Insula Iubirii, lângă Nicușor Dan și Maia Sandu la Chișinău. Fotografia a stârnit un val de reacții: „Am primit unele comentarii pline de hate”
Horoscop septembrie 2025. Fecioarele au noroc pe toate planurile, iar Vărsătorii schimbă locul de muncă și încep o nouă relație de dragoste
De ce începe anul pentru ortodocși pe 1 septembrie: tradiții, superstiții și ritualuri ale începutului de an bisericesc. Ce să faci ca să ai noroc
Ce filme merită vizionate în adolescență? 7 povești cinematografice de văzut la final de vacanță
Fenomenul jineteras: Sexul în Cuba lui Fidel Castro
O româncă superbă a făcut furori pe covorul roșu de la Veneția. Cine este Loredana Salanță, femeia care a stat la câțiva metri de George Clooney
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO
Ce spune cu adevărat ziua ta de naștere despre tine, potrivit științei