DIPLOMAȚIE Ministrul sloven de externe vizitează în premieră Republica Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ministrul de externe al Sloveniei va veni la Chișinău

Marți și miercuri, Ministrul Afacerilor Externe al Sloveniei, Samuel Žbogar, va efectua o vizită oficială în țara noastră, la invitaţia omologului său moldovean, Iurie Leancă.

Această vizită va fi prima a unui ministru de externe sloven în Moldova de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre cele două țări. Evenimentul reflectă existenţa unui interes reciproc pentru dezvoltarea relaţiilor bilaterale şi promovarea dialogului consecvent între cele două state, anunță serviciul de presă al ministerului de externe de la Chișinău.

Programul vizitei cuprinde, pe lângă întrevederea cu Ministrul Iurie Leancă, întâlniri cu Preşedintele interimar, Preşedintele Parlamentului RM, Marian Lupu, şi cu Prim-ministrul RM, Vlad Filat.

În cadrul discuţiilor cu oficialii moldoveni urmează a fi abordate subiecte ce ţin de cooperarea în cadrul organizaţiilor internaţionale şi a celor regionale, cooperarea sectorială, susţinerea reformelor instituţionale, implementarea proiectelor de asistenţă pentru dezvoltare, modalităţile de preluare a experienţei slovene în procesul de integrare europeană.

Şeful diplomaţiei slovene va participa, de asemenea, la ceremonia de inaugurare a unui proiect socio-umanitar susţinut financiar de către o organizaţie neguvernamentală pentru asistenţă şi dezvoltare din Slovenia care va fi lansat în oraşul Ocniţa și are drept scop facilitarea procesului educaţional şi a integrării sociale a copiilor de vârstă şcolară din raionul Ocniţa.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai