Deţinuţii au tăiat porcii şi au încondeiat ouă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Deţinuţii de la Cricova se pregătesc de Paşte. Foto de Tudor Iovu

Condamnații penitenciarului din Cricova vor sfinți duminică bucate, vor asculta Liturghia de Înviere, iar în ajun vor avea parte de un concert pascal.

Pregătirile pentru sărbătorile pascale sunt în toi la penitenciarul din Cricova. De Săptămâna Mare, în spatele zidurilor înalte cu sârmă ghimpată, deținuții au tăiat toți cei patru porci crescuți la mini-ferma din curte și s-au apucat de aranjat masa festivă pentru weekend. În cantina închisorii, unde tronează un tablou cu Arnold Schwarzenegger, Sylvester Stallone și Jean-Claude Van Damme, pictați stângaci cu o strachină de ciorbă sub nas, doi bucătari gătesc de zor, în vreme ce alți doi pușcăriași tranșează un porc proaspăt sacrificat, într-o încăpere îngustă.

„Pentru Paște, pregătim o supă cu carne de porc. Apoi, e masa obișnuită", ne spune Gheorghe Roibu, un deținut închis în 2008 pentru omor dublu, care este de trei ani bucătarul auxiliar al închisorii. Victor Iachimov, șeful penitenciarului, încearcă să mai îndulcească atmosfera de sărbătoare. „Sâmbătă la prânz, vom organiza un concert cu muzică de estradă. Vor evolua artiști mai puțin cunoscuți. Duminică dimineața, de la ora 5.00, fiecare își va sfinți bucatele la biserica de pe teritoriul penitenciarului", precizează el.

Terapie prin artă în Săptămâna Mare

În altă clădire, la vreo 30 de metri de cantină, alți zece deținuți încondeiază ouă. Pictează în culori, aplică motive religioase în relief sau le desenează în creion. „Scriu «Hristos a înviat! Adevărat a înviat!», numai abrevierea, în rusă", spune un deținut de origine ucraineană, închis la Cricova din 2006, pentru jaf și omor. Un alt condamnat face din guașă mesaje creștine complexe.

„Sus pictez cu roșu, care simbolizează moartea. La mijloc desenez cu auriu, care înseamnă valoare, și cu verde, care semnifică viață. Moartea lui Hristos a dat valoare vieții noastre", explică și Oleg, un alt pușcăriaș, din Glodeni, condamnat pentru crimă și tâlhărie.

„Prin activitățile de terapie prin artă vrem să le dezvoltăm deținuților capacitatea de relaționare interumană. Oamenii de aici sunt selectați din toate cele șapte sectoare locative din penitenciar", precizează Diana Pântea, psihologul penitenciarului.

Citeşte cele mai importante ştiri din Republica Moldova pe Adevarul.md

Mai multe pentru tine:
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Chiar nimic nu-i iese bine? Meghan Markle primește titlul de „Salmonella Sussex”, după gafa de Ziua Recunoștinței
Cele mai frumoase imagini de la parada de 1 Decembrie din București. Nicușor Dan, baie de mulțime la finalul ceremoniilor
Loviți de cancer, Meme și Teodora Stoica au găsit o metodă prin care celule canceroase sunt mâncate
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Care au fost ultimele cuvinte ale celebrului criminal în serie, Ion Râmaru. „Vampirul din Bucureşti” i-a uimit pe cei care l-au executat
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid