Demisie din Guvernul Republicii Moldova. Ce nume noi vor face parte din Executivul de la Chișinău

0
Publicat:

Două ministere din cadrul Guvernului au noi șefii. Astfel, în locul lui Sergiu Gaibu, care a demisionat recent, în funcția de ministru al Economiei a fost numit parlamentarul PAS Dumitru Alaiba. Un nou ministru a fost numit și la Mediu.

Două ministere din cadrul Guvernului Republicii Moldova au conducere nouă FOTO Arhivă

Potrivit șefei Cabinetului de miniștri, Sergiu Gaibu a demisionat miercuri din funcția de ministru al Economiei, iar Natalia Gavrilița a menționat că acesta a realizat reforme importante în cadrul instituției. ,,Bugetul instituției a fost majorat practic de trei ori”, a menționat Gavrilița.

Portofoliul Economiei a fost preluat de Dumitru Alaiba, deputat al Partidului Acțiune și Solidaritate, care a fost până acum și președinte al Comisiei economie, buget și finanțe din cadrul Parlamentului Republicii Moldova. 

Un nou șef a fost numit și la cârma Ministerul Mediului. Acesta va fi condus de Rodica Iordanov,  care a a fost până acum calitate de secretar de stat în cadrul instituției. Organizația nu are șef din data de 8 septembrie, zi în care Iuliana Cantaragiu a depus cererea de demisie. Plecarea din funcție a venit după ce Cantaragiu a fost luată la rost de premierul Natalia Gavrilița pentru că a tergiversat lansarea unui site cu privire la repartizarea lemnelor populației. 

Tot în timpul ședinței de miercuri, premierul a menționat că schimbările din interiorul Executivului vor continua. 

,,Vom face și anumite modificări în instituțiile subordonate Guvernului. Unele acum și altele mai târziu”, a precizat aceasta.

Duminica trecută, membri ai Guvernului și ai Parlamentului, dar și Maia Sandu au participat la o ședință nocturnă la Președinție, unde s-ar fi discutat posibile remanieri din cadrul Executivului.

A doua zi, membrii Partidului Acțiune și Solidaritate, formațiunea de guvernământ, a oferit detalii despre întrunire. 

,,În contextul șantajului energetic împotriva Republicii Moldova pus la cale de Rusia și a încercărilor grupării hoției și războiului de a crea haos în țară, au fost discutate soluțiile care vor fi adoptate în cel mai scurt timp pentru a asigura liniștea și pacea în țară. S-a discutat și despre modul în care poate fi îmbunătățit performanța unor ministere. Deciziile luate vor fi anunțate în cel mai scurt timp”, au precizat cei de la PAS.

În ultimele luni, în Republica Moldova au loc proteste ale susținătorilor opoziției și cetățenilor nemulțumiți de scăderea nivelului de trai. Participanții manifestațiilor acuză autoritățile că nu pot face față crizei, în contextul în care prețurile la alimente, gaze, electricitate au crescut. De asemenea, conducerea țării este criticată pentru refuzul de a negocia prețuri mai bune la gaze naturale cu Federația Rusia, dar și pentru presiunea politică asupra reprezentanților opoziției.

Mai multe pentru tine:
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat