Daniel Ioniţă: Conducta de gaz Iaşi-Ungheni-Chişinău este luxul securităţii energetice a Republicii Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniţă, susţine că gazoductul Iaşi – Ungheni – Chişinău, care a fost finalizat în vara acestui an reprezintă un obiectiv strategic pentru securitatea energetică a Republicii Moldova.

Potrivit oficialului, în urma realizării acestui proiect, acum Republica Moldova poate avea alte negocieri cu principalul furnizor de gaze naturale.

„Nu este rolul meu să intru în chestiuni care ţin de funcţionarea tehnică sau eficienţa economico-financiara a acestui gazoduct. Pot însă să menţionez faptul că acest gazoduct este în primul rând un proiect strategic care conferă Republicii Moldova luxul securităţii energetice. Reprezintă o alternativa, o alternativă la o conductă care până acum avea doar o singură direcţie. Acum, având şi o a doua conductă, poţi la un moment dat să negociezi altfel chiar şi cu prima conductă. Dacă va curge sau nu gaz prin această conductă, nu este rolul meu să mă pronunţ”, a declarat Ambasadorul în cadrul emisiunii „Punctul pe AZi” de la postul de televiziune TVR Moldova.

În acelaşi timp, diplomatul român recunoaşte că acest proiect a fost realizat cu dificultăţi

„Acest gazoduct a început cu mulţi ani în urmă şi acest gazoduct a trecut dacă vreţi prin multe guverne de la Chişinău. Acest gazoduct s-a finalizat cu dificultăţi şi nu neapărat pentru că partea română a avut întârzieri şi pentru că până au început să se mişte lucrurile în Republica Moldova, au trebuit parcurse foarte, foarte multe etape. Nu cred că este cazul să intrăm în detalii. Dacă nu ar fi fost voinţa politică până la capăt, acest gazoduct nu ar fi fost nici până acum realizat. Acest gazoduct reprezintă o alternativă energetică, care poate la un moment dat urmează să fie folosit şi de Republica Moldova. Important este că există şi de acum încolo ce vom face cu el, va depinde doar de autorităţi”, a declarat Daniel Ioniţă.

La începutul lunii septembrie, prim-ministru Ion Chicu a anunţat că proiectul este dat în exploatare tehnic, însă ar urma să fie funcţional doar în cazul în care utilizarea acestuia va fi raţională economic. De asemenea, premierul a precizat că gazoductul Iaşi-Ungheni-Chişinău reprezintă o alternativă de alimentare cu gaze a Republicii Moldova care a majorat esenţial securitatea energetică.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Locul istoric din România care l-a dezamăgit cumplit pe Dan Negru. Imaginile au stârnit revoltă: „Gropi, cabluri dezafectate, gunoaie”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO