Criza din Grecia va lovi şi în Republica Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Grecia a obţinut ştergerea a 50% din datoriile către creditorii privaţi

Autorităţile de la Chişinău se pregătesc să facă faţă crizei şi au fost forţate să revizuiască în scădere prognozele de creştere economică ppentru anul 2012.

„Ca urmare a ultimelor evoluţii din regiune şi din lume, am fost nevoiţi să revizuim în scădere perspectivele de creştere economică pentru anul 2012. Astfel dacă anetrior eram mai optimişti şi prevedeam o creştere a PIB-ului de circa 4,5%, apoi acum doar 4,0%", a declarat premierul Vlad Filat.

Mai mult, şeful Executivului a spus că va fi adoptat un plan special de măsuri pe care Guvernul îl va realiza pentru a preveni efectele dezastruoase ale unei astfel de crize.

Decizia guvernului grec de a supune unui referendum naţional noile planuri de salvare financiară stabilite de liderii zonei euro riscă să arunce statul elen într-un default de amploare şi să submineze structura zonei euro. Vestea referendumului a zguduit marţi bursele europene şi a aruncat în aer acţiunile băncilor din întreaga lume.

Citește și:

Băncile moldoveneşti sfidează criza cu profituri în creştere de 75%

ECONOMIE Criza din Rusia va lovi și Republica Moldova

Citește cele mai importante știri din Republica Moldova pe Adevarul.md

Mai multe pentru tine:
Cele mai frumoase imagini de la parada de 1 Decembrie din București. Nicușor Dan, baie de mulțime la finalul ceremoniilor
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Un urs de mari dimensiuni a ajuns de 1 Decembrie în parcarea mall-ului Coresi din Brașov. Ce au făcut jandarmii când au ajuns la fața locului
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Care au fost ultimele cuvinte ale celebrului criminal în serie, Ion Râmaru. „Vampirul din Bucureşti” i-a uimit pe cei care l-au executat