Creşte numărul moldovenilor care solicită azil politic în Germania

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Numărul moldovenilor care solicită azil în Germania este în creştere. De la circa o sută de persoane în iunie curent, la 231 în iulie şi 431 în august, relatează IPN, cu referinţă la infomigrants.net.

Portalul se bazează pe scrisoarea secretarului de stat în ministerul german de interne Helmut Teichmann, adresată senatorului pentru integrare a Berlinului Elke Breitenbach, în legătură cu faptul că „la Berlin numărul cererilor depuse de moldoveni, iniţiale şi ulterioare, a crescut la nivel naţional cu aproximativ 80 la sută".

În scrisoare se menţionează că în cadrul celor peste 1.500 de decizii, luate pe parcursul anului curent de Oficiul Federal pentru Migraţie şi Refugiaţi în raport cu cetăţeni moldoveni, nu a fost aprobat niciun caz de protecţie internaţională şi chiar nicio interdicţie de deportare. Mai mult, secretarul de stat a calificat drept „explozivă” situaţia creată, scrie infomigrants.net.

Evoluţiile în cauză plasează Moldova pe locul cinci în lista ţărilor de origine a solicitanţilor de azil după Siria, Afganistan, Irak şi Turcia. Cu un an în urmă,  solicitanţii de azil din fosta republică sovietică în Germania erau unităţi, notează sursa.

Documentul demnitarului german insistă că are loc abuzarea sistemului de azil. Totodată, problema nu trebuie subestimată „în contextul importanţei la general pentru acceptarea (migranţilor şi refugiaţilor) în societate".

În scrisoare, Teichmann presupune că principala motivaţie a agitaţiei migraţionale ar putea fi de ordin financiar. Pentru a opri persoanele care vin în Germania şi solicită întreţinere în aşteptarea deciziei de azil, demnitarul se pronunţă pentru acordarea lunară în avans a prestaţiei financiare. Restricţionarea plăţilor ar putea reduce posibilităţile de abuzare a sistemului, acesta fiind conceput pentru persoanele care într-adevăr au nevoie de azil.

Se constată că sporirea bruscă a solicitanţilor de azil din Moldova vine în contextul unui nou guvern pro-occidental format în iunie. Deocamdată, nu este clar dacă schimbarea direcţiei politice a ţării are vreo influenţă concretă asupra acestor evoluţii, scrie infomigrants.net.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură