Copilul aflat în autoturismul implicat în accidentul de la Fundul Galbenei a murit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Copilul în vârstă de patru luni, aflat în automobilul Volkswagen implicat în accidentul care a avut loc pe 4 octombrie în apropiere de localitatea Fundul Galbenei, a decedat la spital. Informaţia a fost confirmată pentru IPN de Veronica Istrati, purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii.

„Bebeluşul a murit în seara zilei de 4 octombrie. Părinţii acestuia, printre care şi şoferul maşinii implicate în accident, sunt în stare gravă”, a precizat Veronica Istrati.

Silvia Vetcu, ofiţer de presă al Poliţiei Ialoveni, a declarat pentru IPN că o posibilă cauză a accidentului ar fi faptul că şoferul autoturismului Volkswagen a intrat pe contrasens fără să se asigure. „Despre cauzele care au determinat intrarea pe contrasens a autoturismului Volkswagen vom putea şti mai multe după ce îl vom audia pe conducătorul auto aflat la volan. Momentan audierea nu poate avea loc întrucât bărbatul este în stare gravă la spital”, a spus Silvia Vetcu.

Deocamdată nu sunt informaţii dacă bebeluşul care s-a stins în urma accidentului se afla sau nu în scaun auto. 

În urma impactului frontal dintre autoturismul Volkswagen şi un microbuz care efectua transport de persoane pe ruta Chişinău-Basarabeasca, au fost transportate la spital 21 de persoane, dintre care trei copii., Centrul Naţional de Asistenţă Medicală Urgentă Prespitalicească arată că în urma accidentului a instituit cod roşu de intervenţie.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro