Concursul naţional „Oratorul Anului“    şi-a desemnat câştigătorul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cea de-a treia ediţie a concursului naţional de oratorie a adunat 21 de participanţi, iar cea mai bună s-a dovedit a fi tânăra Daniela Jalba din Chişinău.

Competiţia din acest an a adunat cei mai buni tineri cu vârsta cuprinsă între 15 şi 30 de ani, selectaţi în urma semifinalei de săptămâna trecută.

Participanţii au ţinut discursuri de cel mult cinci minute, pe una dintre temele: „Omul de mediu“, „Iluzie optică“ sau „Temă de gândire pentru moldoveni“. Juraţii, şapte la număr, au apreciat oratorii după mai multe criterii, inclusiv comunicarea non-verbală, dicţia şi exprimarea, structura, conexiunea cu publicul.

Cinci cei mai buni au mers în etapa a doua, cea a discursurilor prompte. Locurile fruntaşe au fost ocupate de trei fete, iar premiul mare i-a revenit Danielei Jalba (19 ani), studentă în anul I la Faculatea de Limbi Străine. Cu lacrimi de bucurie în ochi, ea a mulţumit celor prezenţi pentru susţinere. „Sunt surprinsă şi ştiu că nu trebie să mă opresc aici. Acest concurs este o oportunitate de evoluţie care nu trebuie ratată“, a declarat Daniela. 

La eveniment a fost prezent şi viceministrul Tineretului şi Sportului, Sergiu Stanciu. „Societatea noastră are o mare problemă: oamenii nu ştiu să se exprime şi din această cauză pierd foarte multe oportunităţi. Misiunea noastră este să susţinem orice încercare de depăşire a acestei probleme şi asta demonstrăm astăzi“, a spus oficialul de la Tineret. 

Cătălina Iucal, organizatorul competiţiei, a menţionat că intenţionează să extindă concursul şi în celelalte regiuni ale ţării. „A spune ceea ce îţi doreşti, a putea comunica corect şi frumos e calea spre îndeplinirea tuturor viselor. Poporul nostru e foarte emoţional, motivant, dar trebuie să mai lucrăm la capitolul exprimare corectă şi gândire analitică. Fenomenul oratoric în Moldova se dezvoltă tot mai mult, iar nouă nu ne rămâne decât să susţinem aceste tendinţe“, a conchis Cătălina Iucal.

Mai multe pentru tine:
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model