Compensaţii pentru producătorii autohtoni afectaţi de embargoul rusesc

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Compensaţiile sunt oferite de Banca Mondială. FOTO Arhivă

Toţi producătorii de fructe şi struguri care au fost afectaţi de restricţiile impuse de Federaţia Rusă pot depune cereri în vederea solicitării sprijinului financiar pentru recolta anului 2014, anunţă  Agenţia de Intervenţie şi Plăţi pentru Agricultură (AIPA).

Cererile pot fi depuse la comisiile speciale ale primăriilor începând cu 1 august 2015 şi până la sfârşitul lunii. Potrivit datelor oficiale, în total au avut suferit peste 12.000 de producători. Banii vor fi acordaţi doar celor care au suprafeţe mai mici de 15 hectare, iar anul trecut, au vândut marfă fabricilor de procesare şi fermierilor.

Comisiile vor examina cererile depuse de agricultori, vor întocmi listele solicitanţilor şi le vor prezenta până la 7 septembrie, serviciilor teritoriale ale AIPA, care după verificarea corespunderii criteriilor de eligibilitate a dosarelor depuse, vor transmite cererile şi listele depuse către Comisia centrală de profil, instituită prin ordinul Ministerului Agriculturii.

La final, AIPA, în baza recomandării Comisiei centrale, în termen de 15 zile lucrătoare, va asigura perfectarea documentelor privind transferul compensaţiilor la contul bancar al solicitantului, cu transmiterea acestora spre plată Ministerului Finanţelor, care v-a asigura efectuarea transferurilor respective.

Suma totală a compensaţiilor, oferite de Banca Mondială, este de 36 de milioane de lei.

Mai multe pentru tine:
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete