Comisia specială a constatat lipsa politicilor de prevenire a suicidului şi acţiuni întârziate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fenomenul suicidului a fost analizat de mediul academic, dar nu s-a regăsit în politicile statului. Suicidul şi comportamentul suicidal nu este definit în niciun document de politici, doar Codul Penal încriminează acţiunile de determinare la suicid.

În legislaţia Republicii Moldova nu au fost şi nici nu sunt prevăzute atribuţii ale autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale în domeniul prevenirii suicidului. În lipsa unor reglementări exhaustive, aşa numitele acţiuni de prevenţie s-au realizat sporadic şi au fost lipsite de continuitate. În lipsa politicilor, nu au fost create servicii care să răspundă nevoilor populaţiei, fapt ce a dus la majorarea numărului de decese prin suicid şi a tentativelor de suicid. Acestea sunt o parte din concluziile Comisiei speciale pentru elaborarea şi aprobarea pachetului de modificări legislative în domeniul prevenirii suicidului, care a fost creată la sfârşitul lunii martie.

Preşedintele Comisiei, deputatul Partidului Socialiştilor, Vladimir Odnostalco, a declarat pentru IPN că membrii Comisiei s-au întrunit în mai multe şedinţe de lucru şi au audiat reprezentanţii instituţiilor publice, organelor de drept, mediului academic etc. În cadrul activităţii sale, Comisia a constatat lipsa datelor statistice integrate şi dezagregate conform indicatorilor comuni a cazurilor de suicid şi tentative de suicid. Actualmente, există trei surse care servesc pentru colectarea datelor statistice (Ministerul Sănătăţii, Ministerul Afacerilor Interne şi Ministerul Justiţiei). Însă din cauza mecanismelor diferite de colectare a datelor, informaţiile deţinute prezintă discrepanţă.

Ca urmare a audierilor, dar şi analizând informaţia prezentată, Comisia specială a stabilit că, actualmente, pe lângă faptul că lipsesc specialişti pregătiţi în suicidologie, la nivel naţional nu există o instrucţiune de identificare, referire şi acordare de suport pentru persoanele predispuse la săvârşirea tentativelor de suicid sau a suicidului, precum şi de suport a familiilor în care a avut loc o tentativă de suicid sau suicid.

Potrivit lui Vladimir Odnostalco, la începutul anului, societatea a fost marcată de creşterea numărului tentativelor de suicid în rândul copiilor şi adolescenţilor, care au recurs la aceste acţiuni fiind influenţaţi prin intermediul online, prin implicarea în jocuri virtuale care fac parte din aşa numitul „grup al morţii”. Comisia specială a stabilit că instituţiile de protecţie au intervenit prompt şi au stopat răspândirea în mediul online a respectivelor jocuri, dar, având în vedere că mediul virtual este foarte greu de monitorizat, este necesar instituirea unui control riguros din partea prestatorilor de servicii de telecomunicaţii.

Deputatului afirmă că există o lacună legislativă şi nicio instituţie nu are dreptul de a restricţiona accesul în spaţiul on-line. De asemenea, instituţiile nu pot bloca paginile web care deţin alt domen decât cel naţional (.md). În acest sens comisia consideră imperios necesare anumite acţiuni, inclusiv: obligarea portalurilor de ştiri naţionale ca paginile web să deţină domen naţional; interzicerea retranslării/difuzării sau indicării drept sursă de informaţii datele diseminate de către publicaţiile electronice, site-urile de ştiri, paginile web, blogurile etc., în vederea neadmiterii creării unor portaluri de ştiri false; instituirea unui registru public al persoanelor care pot exercita activitatea jurnalistică.

Comisia a mai stabilit că există o comunicare defectuoasă pe verticală între Guvern şi ministere, această concluzie a fost dedusă din datele prezentate de reprezentanţii Guvernului la raportarea informaţiei despre serviciile teritoriale de asistenţă. De asemenea, nu există o colaborare intersectorială dintre ministere, dar şi dintre instituţiile subordonate. În lipsa unui Plan sau a unei Strategii de prevenire a suicidului, acţiunile de prevenţie au fost sporadice şi lipsite de continuitate. Abia la 5 aprilie 2017 a fost aprobat Programul naţional privind sănătatea mintală pentru anii 2017-2021 şi Planul de acţiuni pentru implementarea acestuia, în care sunt prevăzute şi acţiuni de prevenire a suicidului.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate au uimit în ”Saint Tropez-ul pârtiilor”: „Asta e adevărata lor față”