Comisia Europeană a aprobat un plan de relansare economică pentru Moldova. Bugetul e de 600 milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un plan de relansare economică, de 600 de milioane de euro, pentru următorii trei ani, a fost aprobat de Comisia Europeană pentru Republica Moldova, notează IPN.

Deputatul european Siegfried Mureşan (PNL), preşedinte al Delegaţiei Parlamentului European la Comitetul Parlamentar de Asociere UE-Moldova, a declarat că planul, anunţat astăzi de Comisia Europeană, este cea mai bună veste pe care cetăţenii Republicii Moldova au primit-o de la Uniunea Europeană de la liberalizarea regimului de vize.

„Este singurul astfel de pachet economic acordat de Uniunea Europeană unei ţări din vecinătatea estică. Planul de relansare economică pentru Republica Moldova nu ar fi fost posibil fără colaborarea extrem de strânsă dintre preşedinta Maia Sandu şi instituţiile Uniunii Europene. Banii vor merge, în primul rând, în conectivitate, adică investiţii în infrastructura rutieră, digitală, energetică, apoi în competitivitatea economică şi sprijinirea întreprinderilor mici şi mijlocii, dar şi în reformele pe care le aşteaptă cetăţenii Republicii Moldova în administraţia publică, domeniul bugetar, justiţie şi combaterea corupţiei”, se arată în declaraţia lui Siegfried Mureşan.

Deputatul european a remarcat că ajutorul a fost anunţat de Comisia Europeană la fix o săptămână de la vizita de lucru pe care a efectuat-o în Republica Moldova alături de preşedintele delegaţiei Parlamentului European la Adunarea parlamentară Euronest, Andrius Kubilius, şi de vicepreşedintele delegaţiei Parlamentului European la Adunarea parlamentară Euronest, Andrzej Halicki.

Mai multe pentru tine:
Destinații subestimate din Europa și mai puțin aglomerate. O americancă spune că s-ar întoarce oricând: „Am fost imediat fermecată”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă