Coletele internaţionale pot fi ridicate de la oficiul poştal din sector

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gata cu rândurile unice pentru persoanele care primesc colete. De astăzi, 18 august, coletele internaţionale, pachetele poştale şi scrisorile recomandate vor putea fi ridicate de la oficiile poştale din sector. Aceasta după ce, din data de 7 august, Poşta Moldovei a deschis opt oficii în cartierul Centru al capitalei destinate doar persoanelor care primesc colete

Iniţiativa a fost una eşuată, pentru că, în consecinţă, a creat cozi imense la ghişee noi, a declarat pentru IPN şefa Direcţiei Marketing şi Vânzări a Î.S. „Poşta Moldovei”, Elena Ganciucova.

„Am încercat o optimizare a rândurilor şi am înţeles că nu a fost chiar cea mai bună idee. Nu s-a luat în calcul chiar şi perioada sezonieră. Foarte multe persoane au fost plecate peste hotare şi s-au adunat foarte multe colete, respectiv, acum, când se întorc din concediu, persoanele care nu au primit de o lună coletele vin la oficiul poştal şi se fac rând alături de cei care au primit abia ieri SMS notificare că trebuie să le primească”, a explicat Elena Ganciucova.

Ea mai spune că iniţiativa anulată a venit ca răspuns la multiplele solicitări de la persoanele fizice de a institui un rând unic pentru persoanele care primesc colete internaţionale, ca acestea să nu stea în rânduri comune cu persoanele care primesc pensii, au de achitat facturi sau care au de expediat scrisori.

Mai multe pentru tine:
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională