CMC susţine redeschiderea şcolilor şi grădiniţelor la 1 septembrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO simbol

Începând cu 1 septembrie, şcolile şi grădiniţele din municipiul Chişinău îşi reiau activitatea. Hotărârea a fost adoptată de către Consiliul municipal Chişinău luni, 31 august, după câteva ore de dezbateri, cu o zi înainte de începerea anului şcolar, transmite IPN.

O parte din consilieri s-au arătat nemulţumiţi deoarece, potrivit lor, autorităţile publice centrale îşi doresc să pună toată responsabilitatea pe seama CMC, lăsând ca această decizie să fie luată de consilieri. Unii aleşi locali au cerut să-şi asume responsabilitatea primarul general al municipiului Chişinău, Ion Ceban.

După câteva ore de discuţii contradictorii şi acuzaţii reciproce, consilierii au votat decizia cu privire la reluarea procesului educaţional, cu câteva amendamente.

„În ședința de astăzi, consilierii municipali s-au dat în spectacol, care mai de care, au ieșit cu declarații politice și populiste pe seama sistemului educațional și a viitorului copiilor, profesorilor, părinților. Chiar dacă li s-a explicat expres ce spune legea. Fiecare și-a făcut PR cum a putut mai bine. Au discutat despre tot, dar nu despre probleme, situația concretă la ziua de astăzi. Nimeni dintre cei care au criticat nu au ridicat un deget în ultima perioadă pentru a veni cu îmbunătățiri în activitatea instituțiilor educaționale”, a scris Ion Ceban pe pagina sa de Facebook.

Primarul a menţionat că 130 de grădinițe din cele 131 din municipiul Chișinău și 145 de școli și licee din totalul de 148 de instituții de învățământ din capitală sunt pregătite pentru a primi copii în noul an școlar. 

„Primăria Chișinău a întreprins toate măsurile pentru asigurarea condițiilor de prevenire a infectării cu Covid – 19 în școli și grădinițe. Totodată, în această vară au fost realizate lucrări de reparație în practic toate grădinițele și școlile din capitală. Inițial, la grădinițe vor merge copiii din grupele preșcolare, după care, treptat vor veni și ceilalți din grupele mai mici de până la 4 ani. Toate instituțiile sunt dotate cu toate cele necesare din punct de vedere a alimentației publice”, a mai spus Ceban.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Kate Middleton și Prințul William, apariție fabuloasă în plin scandal! Au fost superbi la Premiile BAFTA 2026
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”