Cheia soluţionării conflictului transnistrean nu se află nici la Moscova, nici la Kiev, nici la Bruxelles şi nici la la Washington

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentantul special al Federaţiei Ruse pentru reglementarea transnistreană, Serghei Gubarev susţine că responsabilitatea pentru găsirea unei soluţii revine Chişinăului şi Tiraspolului.

Moscova nu are un plan concret în privința reglementării conflictului transnistrean, susţine într-un interviu acordat agenţiei Interfax reprezentantul special al Federaţiei Ruse pentru reglementarea transnistreană, Serghei Gubarev.
„Poziţiile părţilor sunt tot atât de divergente ca și în faza iniţială a conflictului. Așa că nu este cazul să vorbim despre o eventuală „foaie de parcurs" pentru reglementarea conflictului", explică Gubarev.

Potrivit diplomatului, este necesar ca părţile să conceapă la fel noţiunea de „reglementare" și apoi să se treacă la faza de elaborare a unui plan de acţiuni.
„Pentru mine un lucru e clar - câștigători în această situație nu pot fi, orice decizie va fi un compromis, iar responsabilitatea pentru soluţionarea diferendului cade pe umerii Chișinăului și Tiraspolului", susţine reprezentantul special al Federaţiei Ruse.
Vorbind despre „planul Kozak", diplomatul rus regretă faptul că acesta nu a fost realizat, chiar dacă „era un document echilibrat şi bine gandit, care arăta schema de construire a unui stat comun de către Republica Moldova şi Transnistria".
Cât despre despre depozitul de muniţii al fostei Armatei a 14-a sovietice, Serghei Gubarev susţine că armamentul va fi evacuat doar când vor fi create condiţiile corespunzătoare pentru o asemenea operaţiune.

Mai multe pentru tine:
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul