Cetăţenii R. Moldova vor merge la vot cu pixul de acasă, cu mănuşi şi măşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu pixul de acasă, în măşti de protecţie, cu mănuşi şi păstrând distanţa socială de cel puţin un metru – astfel ar putea merge alegătorii la vot la alegerile locale noi din 6 septembrie şi la cele prezidenţiale din 1 noiembrie. La intrare în secţia de votare, se va efectua obligatoriu termometria fiecărui alegător, transmite IPN.

Totodată, urna mobilă va ajunge acasă nu doar la persoanele în etate, cu dizabilităţi locomotorii sau cu alte probleme de sănătate, ci şi la alegătorii care se află în regim de autoizolare. Regulile se regăsesc în proiectul unei instrucţiuni cu privire la măsurile de prevenire a infecţiei COVID-19 în perioada electorală, elaborat de Comisia Electorală Centrală.

În ziua alegerilor, până la deschiderea secţiei de votare, urmează să fie organizată curăţarea generală şi dezinfectarea întregului local al secţiei de votare, precum şi prelucrarea cu produse dezinfectante a suprafeţelor şi echipamentului folosit. Localul secţiei de votare urmează să fie amenajat în corespundere cu respectarea distanţei sociale de un metru între funcţionarii electorali. Preşedintele biroului electoral, înainte de deschiderea secţiei, va efectua termometria funcţionarilor electorali prezenţi, operatorilor, personalului auxiliar, observatorilor şi altor subiecţi implicaţi în procesul electoral, cu înscrierea rezultatelor într-un registru.

Funcţionari electorali, operatorii, observatorii vor fi echipaţi, în mod obligatoriu cu echipament de protecţie. La intrare în localul secţiei de votare, va fi pus un burete impregnat cu soluţie dezinfectantă pe bază de alcool pentru dezinfectarea încălţămintei, iar în locuri vizibile şi accesibile pentru vizitatori, dozatoare cu soluţie dezinfectantă. Pe parcursul zilei, se va organiza şi realiza aerisirea frecventă a spaţiului secţiei de votare.

Secţia de votare va fi marcată cu inscripţii de delimitare a spaţiului în vederea asigurării distanţei de cel puţin un metru. În incinta secţiei va fi admisă intrarea concomitentă a unui număr limitat de alegători, care va fi egal cu numărul de cabine de vot utilizate. De exemplu, dacă sunt două cabine de vot vor fi lăsaţi să intre concomitent doi alegători.

Nu se va admite accesul în secţia de votare a alegătorii care manifestă simptome ale infecţiei respiratorii acute – temperatura mai mare de 37 de grade Celsius, tuse, respiraţie îngreunată etc.

Alegătorii care manifestă simptome ale infecţiei respiratorii acute vor putea exercita dreptul la vot la locul aflării prin depunerea unei cereri la biroul electoral al decţiei de votare unde este îşi are înregistrarea la domiciliu sau reşedinţă alegătorul. Cererile pot fi depuse în scris sau în formă verbală, începând cu două săptămâni înainte de ziua votării şi până la ora 18.00 a zilei precedente votării. În ziua votării, cererile pot fi făcute până la ora 15.00, cu prezentarea obligatorie a certificatului medical. Totuşi, echipa cu urna mobilă se va deplasa mai întâi la persoanele în etate, persoanele cu dizabilităţi locomotorii, persoanele care din motive de sănătate sau alte motive temeinice nu pot să se prezinte personal la secţia de votare.

Documentul a fost remis, pentru avizare conform competenţelor funcţionale, Comisiei Naţionale Extraordinare de Sănătate Publică.

Mai multe pentru tine:
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji