Certificatul COVID-19 devine obligatoriu pentru HoReCa din R. Moldova. Avantaje şi riscuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din 1 octombrie, intră în vigoare prevederea Comisiei Naţionale Extraordinare de Sănătate Publică, potrivit căreia, unităţile HoReCa vor primi clienţi, în interiorul localurilor, doar în baza certificatului COVID-19. Autorităţile spun că măsura e o reacţie proporţională la alertele de cod roşu, însă unii experţi sunt sceptici în privinţa implementării acesteia.

Potrivit hotărârii CNESP, unităţile HoReCa din unităţile administrativ-teritoriale aflate sub cod roşu, inclusiv municipiile Chişinău şi Bălţi, dacă vor dori să activeze la capacitate maximă, vor trebui să ceară certificatul COVID-19 la intrare. Certificatul COVID-19 reprezintă fie certificatul de vaccinare, fie testul negativ, fie documentul ce confirmă prezenţa anticorpilor.

Ala Tocarciuc, expertă internaţională în sănătate publică, se arată sceptică.

„Riscul ca aceste prevederi să nu fie respectate este foarte mare. De la începutul pandemiei mesajele au fost contradictorii şi inconsecvente. Nivelul de responsabilitate trebuie ridicat prin comunicare. Când aprobi interdicţia de a intra în local fără certificat de vaccinare, trebuie să ai instrumente de control. Noi nu avem un sistem universal care să verifice aceste certificate”, a spus Ala Tocarciuc în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8.

De cealaltă parte, vicepreşedintele comisiei parlamentare protecţie socială, sănătate şi familie, medicul Adrian Belîi, spune că nicio măsură anti-COVID-19 impusă de autorităţi nu va da roade, atât timp cât gradul de responsabilitate al cetăţenilor va fi redus.

„Certificatul poate fi descărcat în telefon şi asta simplifică purtarea acestui document. În plus, cu un cititor de coduri QR poţi identifica persoana. Managerii HoReCa nu au aceleaşi posibilităţi tehnice ca şi poliţia, totuşi există o barieră de siguranţă. Este dureros, dar fiind în cod roşu, reacţia trebuie să fie proporţională, în caz contrar, vom plăti cu decesul concetăţenilor noştri. Chiar dacă va exista responsabilitate la alte nivele, ea nu va avea niciun efect dacă nu va exista responsabilitate personală”, a spus deputatul PAS Adrian Belîi.

Potrivit hotărârii CNESP, certificatul COVID-19 este obligatoriu şi pentru invitaţii la nunţi, cumetrii şi zile de naştere. La aceste evenimente vor putea participa cel mult 100 de persoane, în spaţii închise, sau 150 – în spaţii deschise.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial