Ce spune Iurie Leancă despre negocierile cu AIE 3. PPEM propune ca deputaţii să refuze imunitatea parlamentară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderul Partidului Popular European din Moldova (PPEM), Iurie Leancă, a prezentat o iniţiativă legislativă prin care se doreşte ca deputaţii să refuze benevol imunitatea parlamentară, argumentând această necesitate prin „presiunile din partea societăţii care doreşte să afle adevărul despre jaful secolului”.

Reprezentanţii PPEM, deputaţii Iurie Leancă, Eugen Carpov şi Nicolae Juravschi susţin că mulţi din cei care ar putea avea tangenţe cu ”furtul secolului” se află acum în diverse funcţii de stat, inclusiv în Parlament.

Prin urmare, ei au venit cu un proiect de lege care prevede „refuzul benevol la imunitatea parlamentară”. Autorii argumentează necesitatea acestui proiect prin presiunile enorme din partea societăţii privind elucidarea adevăraţilor vinovaţi pentru delapidările din sistemul bancar.

În altă ordine de idei, Iurie Leancă a declarat astăzi, în cadrul conferinţei de presă, că PPEM nu va participa la negocieri cu AIE3, „indiferent de unde ar veni invitaţia”. „În condiţiile în care acest Guvern în mod deschis refuză reformele stringente din ţară dând cu piciorul în Fondul Monetar Internaţional şi partenerii de dezvoltare, în condiţiile în care nu vedem paşi serioşi pentru continuarea investigaţiilor fraudelor din sectorul bancar, ba chiar invers – mai mult acţiuni menite să le acopere, în condiţiile în care nu există discuţii transparente despre dezvoltarea ţării, ci doar despre partajări de funcţii – noi chiar nu avem ce căuta acolo, printre ei”, a menţionat liderul PPEM. 

Menţionăm că imunitatea parlamentară poate fi retrasă deputaţilor doar la solicitarea Procurorului General.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Narcisistă, psihopată, machiavelică? ”Te-am vrăjit și ești al meu”? Tactica bizară, subliminală cu care Meghan l-ar manipula non-stop pe Harry
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete