Când va avea loc vizita oficială a Maiei Sandu la Kiev

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maia Sandu, la întrevederea cu preşedinte ucrainean, Volodimir Zelenski, pe când deţinea funcţia de prim-ministru.

Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, va avea o vizită oficială la Kiev pe 12 ianuarie, unde se va întâlni cu preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. Aceasta va fi prima vizită în afara ţării a preşedintelui Maia Sandu.

„Noul an îl vom începe cu resetarea relaţiilor bilaterale cu Moldova”, a declarat şeful adjunct al Biroului preşedintelui Zelenski, Igor Jovkva.

De menţionat că primul preşedinte de ţară cu care s-a întâlnit Maia Sandu de la învestirea în funcţie a fost Klaus Iohannis, pe 29 decembrie, la Chişinău. La rândul său, preşedintele României a invitat-o pe Maia Sandu într-o vizită oficială la Bucureşti.

Liderul de la Kiev urmează să fie cel de-al doilea şef de stat cu care se întâlneşte Maia Sandu.

Amintim că în cei patru ani de mandat, preşedintele Igor Dodon nu a avut nicio vizită nici la Bucureşti, nici la Kiev. În plus, atât Zelenski, cât şi Iohannis, au refuzat să vină la Chişinău în perioada lui Igor Dodon.

Mai multe pentru tine:
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști