Cadavrul unui nou-născut, depistat într-un parc din Chişinău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cadavrul unui nou-născut a fost depistat aseară, 14 ianuarie, în capitală, într-un parc din strada Mihail Sadoveanu. Poliţia a fost sesizată de către un trecător, transmite IPN.

Direcţia de poliţie a capitalei precizează că, în urma examinării de către medicul legist, s-a stabilit că pe corpul fetei nou-născute nu sunt leziuni vizibile. Corpul neînsufleţit a fost îndreptat la Centrul de Medicină Legală pentru a fi stabilită cu exactitate cauza decesului copilului.

Pe caz a fost iniţiat un proces penal, ofiţerii de investigaţie şi urmărire penală au dispus un şir de măsuri speciale pentru stabilirea identităţii  mamei. A fost sesizată Direcţia municipală pentru protecţia drepturilor copilului.

Potrivit datelor Inspectoratului General al Poliţiei, pe parcursul anului trecut, au fost documentate patru cazuri calificate conform articolului 147 din Codul Penal, „pruncucidere – omorul copilului nou-născut, săvârşit în timpul naşterii sau imediat după naştere de către mama care se afla într-o stare de tulburare fizică sau psihică, cu diminuarea discernământului, cauzată de naştere”. Această faptă se pedepseşte cu închisoare de până la cinci ani.

Au fost şi opt cazuri de lăsare a copiilor în primejdie, doi copii au decedat. Potrivit Codului Penal, lăsarea, cu bună-ştiinţă, fără ajutor a unei persoane care se află într-o stare periculoasă pentru viaţă şi este lipsită de posibilitatea de a se salva din cauza vârstei fragede, dacă cel vinovat ştia despre primejdie şi a avut posibilitatea de a acorda ajutor părţii vătămate fie că el însuşi a pus-o într-o situaţie periculoasă pentru viaţă, se pedepseşte cu amendă în mărime de până la 550 de unităţi convenţionale, cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore sau cu închisoare de până la doi ani. Aceeaşi faptă care a provocat din imprudenţă vătămarea gravă a integrităţii corporale, a sănătăţii sau decesul victimei se pedepseşte cu închisoare de până la patru ani.

Mai multe pentru tine:
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Singurele zodii cu noroc dublu în Noul An Chinezesc. Bani, iubire și oportunități neașteptate le bat la ușă. E anul ce le va aduce împliniri și câștiguri spectaculoase
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online