Benzina şi motorina se vor scumpi. Deputaţii vor să majoreze accizele la carburanţi pentru a compensa pierderile de la reducerea taxelor la maşinile de lux

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Guvernanţii ne pregătesc o nouă scumpire la accizelor la carburanţi

Liderul fracţiunii liberal-democrate din Parlamentul Republicii Moldova, Valeriu Streleţ, susţine că opinia publică şi-a format o viziune eronată asupra proiectelor care au fost declarate neconstituţionale săptămâna trecută, potrivit Unimedia.

Potrivit parlamentarului, decizia privind neconstituţionalitatea a fost luată pe motiv că unele avize au întârziat să vină în Parlament doar cu o singură zi în cazul unui proiect de lege, iar în cazul altuia - din motiv de procedură.

Totodată Valeriu Streleţ a explicat modificarea în politica bugetară privind accizele la importul de maşini în felul următor: „Nu vorbim de maşini de lux, cât de maşini cu o capacitate cilindrică mare, categorie în care ajung diferite tipuri de microbuze de pasageri, care au capacitatea motorului de la 2.500 centimetri cubi în sus, etc.“, a declarat deputatul citat de Unimedia.

Cât despre pierderile bugetului de la această reducere, liderul fracţiunii PLDM a precizat că diferenţa ar urma să fie luată din veniturile de la taxarea carburanţilor.

"Urma ca banii la buget să fie luaţi ulterior prin intermediul accizelor la combustibil”, a spus Streleţ, fără a preciza modalitatea de acumulare a banilor.

O creştere a veniturilor de la accizele la carburanţi ar putea fi rezultatul creşterii consumului, sau a majorării accizelor.

Datele Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică arată că din anul 2008 şi până în anul 2012 consumul de benzină s-a redus cu peste 25%, iar cel de motorină după o scădere de 10% în anii 2009-2010, a revenit în anii 2011-2012 la nivelul de până la criză. S-a majorat doar consumul de gaz lichefiat. 

În 9 luni ale anului 2013, importul de benzină a crescut cu doar 2,2%, cel de motorină cu 16,7%, iar de gaz lichefiat cu 1,5%

În acelaşi timp din anul 2009, cota accizelor la benzină şi motorină a crescut de două ori, iar din anul 2012 a fost introdusă şi acciza la gazul lichefiat. În consecinţă veniturile de la taxarea carburanţilor au crescut doar în urma majorării cotei accizelor, dar şi ca urmare a scumpirii petrolului la bursele internaţionale.

În prezent cele mai mari accize sunt la importul de benzină de 3.500 lei pentru o tonă, de 2,4 ori mai mari ca cele la motorină şi cu 60% mai mult comparativ cu cele la gazul lichefiat. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model