Autorităţile separatiste de la Tiraspol au introdus taxe speciale la mărfurile moldoveneşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Potrivit unei decizii semnate de liderul regiunii transnistrene, Evgheni Şevciuk, agenţii economici din Republica Moldova care introduc mărfuri în stânga Nistrului vor achita taxe suplimentare.

Documentul semnat de liderul separatist chiar în ziua în care s-a întâlnit la Chişinău cu premierul Vlad Filat prevede introducerea de "taxe vamale speciale la mărfurile importate din Republica Moldova".
Printre mărfurile la care se va aplica aceste taxe se numără băuturile alcoolice tari, berea, vinurile, ţigările, obiectele din metale preţioase, benzina, motorina, hainele, cafeaua, caviarul, televizoarele cu diagonala mai mare de 72 de centrimetri, camerele de filmat şi fotografiat, etc.

Decizia autorităţilor de la Tiraspol nu a fost explicată. Specialiştii de la Chişinău consideră că introducerea acestor taxe ar fi o încercare de a impune Chişinăul să renunţe la o serie de proceduri vamale la care sunt suspuse mărfurile din regiunea separatistă.

Anterior şefa diplomaţiei transnistrene Nina Ștanski a declarat într-un raport lansat la Tiraspol că Chișinăul n-ar fi ridicat de tot așa-numita blocadă economică impusă regiunii transnistrene şi care le provoacă pierderi de milioane de dolari agenţilor economici din regiune.

La începutul acestui an, liderul Transnistriei Evgheni Şevciuk a semnat un decret privind anularea taxei speciale de 100% la mărfurile importate din Moldova de pe malul drept al Nistrului. Comentînd pe marginea deciziei, el a subliniat atunci că abrogarea restricţiilor şi barierelor corespunde intereselor cetăţenilor transnistreni şi ale agenţilor economici din regiune, avîâd drept scop crearea unor condiţii concurenţiale pentru livrarea de bunuri din Moldova pentru toţi agenţii economici fără excepţie.

Poduri economice peste Nistru

UE ar putea impune taxe vamale de 10% la textile şi 17% la alte produse din Transnistria

Colonii de pensionari ruşi pe malul Nistrului

Moldova recucereşte piaţa transnistreană

Mai multe pentru tine:
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare