Autorităţile negociază cu partenerii externi pentru a găsi bani de finalizarea drumului Orhei-Rezina

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Repararea drumului Orhei-Rezina a început în 2007. FOTO Adevărul

Ministrul Transporturilor, Vasile Botnari, a inspectat ieri traseul Orhei-Rezina, constatând că lucrările prevăzute din suma alocată în acest an, 100 de milioane de lei, sunt aproape finalizate, doar că pentru terminarea reparaţiei acestui drum, care durează din 2007, mai sunt necesare încă 100 de milioane de lei.

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, Vasile Botnari, speră că anul acesta Republica Moldova să primească finanţarea externă necesară pentru finalizarea lucrărilor de reparaţie pe traseului Orhei-Rezina. „Anterior, se planifica alocarea sumei necesare din Fondul Rutier pentru anul 2015, însă suntem în discuţii cu parteneri externi în vederea obţinerii investiţiei necesare deja în acest an. Aşteptăm în cel mai apropiat timp decizia finală", a anunţat Vasile Botnari.

Oficialul a spus că urmăreşte îndeaproape modul în care decurge reparaţia la acest drum, care ajunsese unul din cele mai proaste din republică. „Reabilitarea acestui drum de 46 de kilometri, care a demarat în 2007, a durat mai mult timp din cauza litigiilor cu antreprenorul anterior, care s-a angajat să-l repare, dar şi a insuficienţei de finanţare. Problemele cu antreprenorii au fost soluţionate, iar începând cu anul în curs lucrările au fost reluate în ritm mai intens”, a adăugat Vasile Botnari.

În cadrul inspecţiei efectuate, ministrul Botnari a atenţionat lucrătorii că nu va accepta să se facă rabat de la calitatea execuţiei, în condiţiile în care probleme de calitate au mai existat şi în trecut, anume pe această porţiune de drum.

Potrivit Serviciului de presă al Ministerului Transporturilor, lucrările la drumul Orhei-Rezina prevăd demolarea şi construcţia de la zero a întregului sistem rutier, care să facă faţă traficului de mare tonaj.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Provocările anului 2026 în funcție de ziua nașterii. Numerolog și psiholog Alexandra Rusu: „Energia colectivă a anului face ca oamenii să iasă din ceea ce nu îi mai reprezintă”
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cinci lucruri pe care nu le știai despre Iuri Gagarin, primul om care a călătorit în spațiu. Care au fost ultimele sale cuvinte
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă