Autorităţile din R. Moldova examinează posibilitatea introducerii certificatului COVID-19 la locul de muncă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În funcţie de evoluţia indicatorilor epidemiologici, Comisia Naţională Extraordinară de Sănătate Publică ar putea lua decizia introducerii obligativităţii deţinerii certificatului COVID-19 la locul de muncă, notează IPN.

Potrivit coordonatorului campaniei de imunizare în Republica Moldova, Ninel Revenco, în acest sens este examinată experienţa statelor europene, care demonstrează o creştere considerabilă a ratei de vaccinare la nivel naţional, odată cu obligativitatea deţinerii certificatului verde la locul de muncă.

Potrivit specialiştilor în domeniul imunizării, obligativitatea deţinerii certificatului verde pentru angajaţii sectorului public şi privat, certificat care să confirme fie vaccinarea cu schema completă, fie rezultatul negativ al testului, fie trecerea prin boală, ar spori considerabil vaccinarea în rândul populaţiei adulte.

„Discutăm oportunitatea acestei măsuri şi ne conducem de experienţa altor ţări. Franţa a introdus acest certificat în luna august şi, în pofida demonstraţiilor care au fost organizate de antivaccinişti, rata de imunizare a crescut considerabil. Portugalia are o experienţă extraordinară în acest sens, ţara este complet imunizată. Noi avem un sigur scop, să salvăm cetăţenii, dar decizia va fi luată în funcţie de indicatorii epidemiologici”, a spus coordonatorul campaniei de imunizare, Ninel Revenco, în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova.

Potrivit specialiştilor, introducerea obligativitatea deţinerii certificatului verde pentru a avea acces în unităţile HORECA, a demonstrat eficienţa acestei măsuri, înregistrându-se o creştere a numărului persoanelor vaccinate. De asemenea, este de datoria fiecărui şef de instituţie de a încuraja procesul de vaccinare în rândul angajaţilor, spun medicii.

„Vaccinarea nu este doar problema mea ca şi conducător de instituţie medicală, ci este problema oricărui conducător din orice domeniu de activitate. De la ultimele restricţii de acces, s-au activizat mai multe instituţii care ne cer ajutorul pentru a-i informa pe angajaţi despre avantajele imunizării. De exemplu, instituţiile bancare care au peste 2 mii de angajaţi şi au o rată de vaccinare destul de bună, de peste 60%. Asta înseamnă că mulţi conducători de instituţii îşi dau bine seamă că vaccinarea înseamnă posibilitatea de a activa fără probleme”, a spus şefa Asociaţiei Medicale Teritoriale Buiucani, Liliana Iaşan.

Potrivit ultimei decizii CNESP, este recomandată atingerea nivelului de vaccinare de 95% până pe 1 decembrie pentru următoarele categorii de angajaţi: personalul instituţiilor medico-sanitare publice şi private, instituţiilor socio-medicale şi instituţiilor de reabilitare/recuperare/balneosanatoriale, personalul centrelor de plasament pentru copii, personalul centrelor de plasament pentru vârstnici, personalul unităţilor poştale şi bancare care interacţionează nemijlocit cu clienţii. De asemenea, este recomandată vaccinarea angajaţilor structurilor Ministerului Afacerilor Interne şi ai Serviciului Vamal, angajaţilor autorităţilor publice centrale şi locale, ai Agenţiei Servicii Publice, dar şi vaccinarea angajaţilor din domeniul HORECA.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cinci lucruri pe care nu le știai despre Iuri Gagarin, primul om care a călătorit în spațiu. Care au fost ultimele sale cuvinte
Provocările anului 2026 în funcție de ziua nașterii. Numerolog și psiholog Alexandra Rusu: „Energia colectivă a anului face ca oamenii să iasă din ceea ce nu îi mai reprezintă”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate