Audit: În 2017, ANRE nu a aplicat corespunzător cadrul de raportare financiară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un audit al Curţii de Conturi cu privire la situaţiile financiare ale Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică la 31 decembrie 2017 denotă că instituţia nu aplică corespunzător normele de contabilitate, precum şi cadrul de raportare financiară.

Deşi, potrivit prevederilor legale, autoritatea auditată urma să organizeze şi să ţină evidenţa contabilă în conformitate cu Standardele Naţionale de Contabilitate, aceasta a aplicat normele de evidenţă contabilă şi raportare financiară specifice sistemului bugetar. Constatările de audit au servit drept bază pentru exprimarea opiniei cu rezerve cu privire la rapoartele financiare auditate, transmite IPN.

În cadrul şedinţei Curţii de Conturi din 28 iunie, s-a menţionat că patrimoniul gestionat de ANRE a constituit, la finele anului 2017, circa 23,5 milioane de lei, din care 10 milioane de lei sau circa 43% au revenit creanţelor. Agenţia îşi formează bugetul pentru anul următor în baza plăţilor regulatorii, stabilite la un nivel suficient, încât să acopere cheltuielile necesare pentru asigurarea activităţii sale, în conformitate cu legea. Astfel, bugetul ANRE pentru anul 2017 a constituit la venituri – 30,8 milioane de lei, iar la cheltuieli – 44,1 milioane de lei, cu un deficit bugetar de peste 13 milioane de lei.

Procesul achiziţiilor în cadrul Agenţiei, sub toate aspectele semnificative, a fost recunoscut de către auditul public extern ca unul complex şi realizat printr-o succesiune de etape şi în corespundere cu cadrul legal în vigoare.

Activitatea Agenţiei se realizează în baza programului anual de activitate, care reprezintă o listă de activităţi dezintegrate şi neconjugate cu abordările, direcţiile, obiectivele de dezvoltare strategice şi anuale şi indicii de performanţă cuantificabili şi măsurabili respectivi. Auditul a constatat că programul anual de activitate nu asigură dezvoltarea durabilă şi continuă a domeniului auditat, iar nestabilirea indicilor de performanţă nu permite raportarea activităţii ANRE în corespundere cu exigenţele legale, ceea ce poate avea impact asupra perceperii şi sesizării activităţilor desfăşurate şi performanţelor realizate în domeniul energeticii.

ANRE este o autoritate publică autonomă, învestită cu competenţe de reglementare şi monitorizare a sectoarelor energeticii, cu statut de persoană juridică, responsabilă faţă de Parlament şi independentă în raport cu alte autorităţi, organe publice sau alte entităţi publice sau private. Agenţia implementează politica statului privind reglementarea în domeniul energetic, asigură reglementarea şi monitorizarea funcţionării eficiente a pieţelor şi desfăşurarea activităţilor în domeniile respective. Agenţia este condusă de un Consiliu de administraţie, care reprezintă un organ colegial, format din cinci directori, desemnaţi de către Parlament, pe bază de concurs, pentru o perioadă de şase ani.

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG