Arestul preventiv nu va putea fi condiţionat cu recunoaşterea vinovăţiei. CCM a declarat neconstituţionale mai multe prevederi din legislaţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Curtea Constituţională din Moldova (CCM) a declarat neconstituţionale o serie de prevederi care permiteau aplicarea arestului preventiv în situaţii care încălcau, inclusiv prezumţia nevinovăţiei. În acest sens, au fost formulate patru sesizări, depuse de către magistraţii din Judecătoria Chişinău, Curtea de Apel Chişinău şi deputaţi ai Partidului Liberal, dar şi de către un avocat.

Potrivit CCM, „orice privare de libertate trebuie să fie legală. Cerinţa legalităţii nu este îndeplinită prin simpla respectare a dreptului intern relevant; trebuie ca dreptul intern să se conformeze el însuşi Constituţiei şi Convenţiei Europene, inclusiv principiilor generale enunţate sau presupuse de acestea.

În acest sens, articolul 5 § 1 din Convenţia Europeană conţine o listă exhaustivă a motivelor permise pentru privarea de libertate, prevăzute la literele (a)-(f), iar nicio privare de libertate nu va fi legală decât dacă se va încadra în unul din aceste motive.

Curtea a constatat că arestarea preventivă care are ca fundament faptul că persoana nu şi-a recunoscut vina nu se încadrează în niciun motiv de privaţiune de libertate conform literelor (a)-(f) ale articolului 5 § 1 din Convenţia Europeană.”

Aşadar, arestarea preventivă care are ca motiv faptul că persoana nu şi-a recunoscut vina în privinţa comiterii infracţiunii imputate aduce atingere de o manieră disproporţionată drepturilor de a tăcea şi de a nu contribui la propria incriminare. Totodată, prevederile contestate constrâng persoana să-şi recunoască vina în privinţa comiterii faptei imputate pentru a nu-i fi aplicată măsura preventivă a arestului, fapt care încalcă dreptul la liberate şi siguranţă.

Comunicatul oficial al CCM.

Mai multe pentru tine:
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort