Andrian Candu: Dacă Ilan Şor devine deputat, asta nu îl salvează. Procurorii au venit, l-au ridicat din sala plenului şi l-au dus

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, spune că legislaţia Republicii Moldova prevede că, dacă o persoană este condamnată şi ajunge deputat în legislativ, faţă de ea nu se aplică imunitatea parlamentară. Declaraţia a fost făcută în platoul emisiunii „Moldova în direct”, la postul public de televiziune Moldova 1, transmite IPN.

„Dacă chiar, să zicem, deşi poate nu cred, că o persoană condamnată, cum e şi Ilan Şor, devine deputat, asta nu îl salvează. Procurorii au venit, l-au ridicat frumuşel din sala plenului şi l-au dus”, a spus şeful legislativului.

Andrian Candu menţionează că există riscul ca, timp de trei luni după alegeri, să nu fie format Guvernul.

„Vreau să menţionez faptul că acesta este un risc mare, un preţ de plătit. Atunci când ai Parlament, Guvern, lucrurile sunt administrate”, a spus preşedintele Parlamentului.

Potrivit lui Andrian Candu, anul 2019 nu trebuie să fie ca anul 2015. „În 2019 trebuie să trecem repede şi bine prin campanie electorală, prin alegeri, formăm Guvernul şi activăm în continuare.”

Despre frauda bancară Andrian Candu a spus că până la ora actuală s-au recuperat două miliarde de lei. „Banii sunt recuperaţi, pe de o parte, din dosarele penale ale celor condamnaţi pentru fraudă bancară, din ceea ce ei au furat, pe de altă parte, din lichidarea băncilor”, a declarat oficialul. Andrian Candu spune că există peste 40 de dosare penale, unii sunt condamnaţi, alţii sunt în proces de judecată, alţii sunt în investigaţii.

„Sumele respective sunt identificate, unele sume sau active sunt sechestrate. Deja s-a pornit procesul”, a menţionat şeful legislativului.

Preşedintele Parlamentului spune că şeful Centrului Naţional Anticorupţie, Bogdan Zumbreanu, a anunţat în plenul legislativului că la ora actuală în instanţe de judecată sunt dosare penale care vizează 7,7 miliarde de lei, cu persoanele identificate.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele