Alexandru Barbăroşie, noul deputat liberal democrat din Parlamentul Republicii Moldova
0Curtea Constituţională a validat marţi, 21 martie, mandatul de deputat al actualului preşedinte al raionului Anenii Noi, liberal-democratul Alexandru Barbăroşie.
Fotoliul parlamentar a devenit liber odată cu anunţul deputatului Chiril Lucinschi de a-şi depune mandatul şi de a se retrage din politică.
Potrivit unui comunicat de presă al PLDM, colegii de fracţiune i-au urat bun venit în echipă şi s-au arătat convinşi că şi în activitatea legislativă, la fel ca în cea de ales local, Alexandru Barbăroşie va demonstra atitudine corespunzătoare de ales al poporului.
Barbăroşie a subliniat că împreună cu fracţiunea parlamentară a PLDM va susţine toate proiectele de legi care vin în implementarea Acordului de Asociere RM-UE.