Alegeri Republica Moldova. PAS: Desemnarea candidatului comun în urma unui sondaj, cel mai bun instrument împotriva lui Plahotniuc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderii PAS sunt nedumeriţi de faptul că desemnarea candidatului comun pentru alegerile prezidenţiale din partea PAS şi PPDA încearcă să se facă fară realizarea unui sondaj,potrivit înţelegerii încheiate în urma negocierilor.

„În urma ultimelor evenimente legate de acordul celor trei partide pentru desemnarea unui candidat comun, Biroul Permanent Naţional al Partidului Acţiune şi Solidaritate declară următoarele:

Observăm că tot mai insistent se vehiculează ideea că un sondaj sau o serie de sondaje nu ar fi suficiente pentru determinarea candidatului comun din partea opoziţiei anti-oligarhice. Cu toate acestea, BPN PAS insistă că această modalitate, chiar dacă nu este una perfectă, continuă să rămână instrumentul cel mai democratic şi obiectiv de a testa sprijinul popular pentru candidatul comun şi de a măsura şansele reale pe care le are acesta de a ieşi în turul II şi de a obţine victoria finală contra candidatului lui Plahotniuc. 

Suntem surprinşi de faptul că, după luni de discuţii în cadrul negocierilor dintre partide asupra avantajelor şi dezavantajelor acestui tip de măsurători şi luarea unei decizii politice de principiu de a merge pe această cale, apar semne că se doreşte renunţarea la ea. În aceeaşi ordine de idei, considerăm declararea sprijinului faţă de unul dintre candidaţi înainte de aflarea rezultatelor sondajelor drept una pripită, ce contrazice spiritului acestei înţelegeri.

PAS îşi menţine angajamentul cu privire la desemnarea unui candidat comun şi respectă pactul de neagresiune semnat cu partidele pro-europene de opoziţie. Invităm toţi susţinătorii noştri şi pe cei care sprijină candidatul PAS la funcţia de preşedinte să respecte angajamentele luate şi să nu se lase antrenaţi în acţiuni defăimătoare la adresa partenerilor de coaliţie anti-oligarhică. Doar împreună vom putea învinge candidatul Puterii corupte”, se arată în comunicatul de presă al PAS.

Mai multe pentru tine:
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”