Alegeri Republica Moldova. Dacă va câştiga, Dodon va face prima vizită la Moscova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO PSRM

Favorit, potrivit ultimelor sondaje, în cursa prezidenţială din Republica Moldova, preşedintele Partidului Socialist, Igor Dodon, a declarat pentru cotidianul rus „Izvestia“ că Republica Moldova are nevoie de un parteneriat strategic şi de îmbunătăţirea relaţiilor cu Rusia.

Dodon plănuieşte, de altfel, şi prima vizită în cazul în care va câştiga alegerile, pe care o va efectua la Moscova. Printre principalele obiective ale socialistului se numără, de asemenea, şi soluţionarea politică a conflictului din Transnistria. Soluţia, în acest caz, ar fi, în opinia lui Dodon, transformarea Republicii Moldova într-o federaţie în care Tiraspolului i se va propune statutul de subiect al federaţiei.

Anularea Acordului de Asociere cu UE, o mare greşeală

Candidatul socialist a declarat, pentru „Izvestia“, că urmăreşte, susţinut de PSRM, anularea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, considerând-o „o mare greşeală“, de pe urma căreia ţara noastră ar avea de pierdut. Totodată, Dodon propune organizarea unui referendum pentru „a rezolva, într-o primă etapă, măcar partea economică a acestui acord“. „55% din populaţia Republicii Moldova ar vota în cazul unui referendum pentru aderarea la Uniunea Euroasiatică“, e declarat Dodon. Socialistul este de părere că mai mare discreditare pentru UE decât faptul că Partidul Democrat pledează pentru integrarea europeană nu poate fi.

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate