Agenda culturală a Chişinăului: nebunie şi emoţie pe note muzicale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Goran Bregovic va susţine un concert la Chişinău pe 24 martie. FOTO Adevărul

De la teribila muzică a lui Goran Bregovic până la maiestuoasa compoziţie a lui Bach, la sfârşit de martie agenda culturală a Chişinăului ne propune evenimente de primă calitate pentru publicul larg de toate categoriile.

Prima lună de primăvară se încheie cu o serie de propuneri de nerefuzat pentru consumatorii de spectacole, iar în următoarele zile chişinăuienii sunt aşteptaţi în sălile de spectacol pentru a profita din plin de creaţiile celor mai buni compozitori, dar şi de emoţiile unei premiere de teatru. 

Rock simfonic

Pe 21 martie în sala Filarmonicii Naţionale Serghei Lunchevici vor răsuna cele mai cunoscute melodii de pe coloanele sonore ale unor filme celebre precum Titanic, Marele Gatsby, Piraţii din Caraibe sau Amurg interpretate într-o manieră deosebită de orchestra rock-simfonică Lords of the Sound. Linia melodică a hiturilor bine cunoscute îmbinată cu rock-ul simfonic promite un concert spectaculos şi o seară de neuitat.

Tot pe 21 martie, în sala mică a Filarmonicii Naţionale spectatorii îl pot asculta pe minunatul pianist Alexander Paley, născut la Chişinău care astăzi este recunoscut în întreaga lume. Paley este mult aclamat pentru priceperea lui tehnică ieşită din comun, repertoriul său larg şi adâncimea interpretărilor unice şi personale. Washington Post a descris un recital al pianistului ca fiind un "spectacol fără cusur", iar într-o cronică de spectacol din 1996, New York Times notează: "Pianistul (n.r. Alexander Paley) a cântat ca un om posedat". La sfârşitul lunii martie, părinţii îşi vor putea duce copiii la bine cunoscutul spectacol „Peppi Ciorap Lung” de Astrid Lindgren, montat în viziunea regizorului Petru Hadârcă. Astfel, Teatrului Naţional „Mihai Eminescu” vă invită să vă întoarceţi în lumea copilăriei pe 21, 22, 25 şi 29 martie. 

Festivalul Internaţional J.S. Bach 

Festivalul Internaţional J.S.Bach revine în forţă pentru al cincilea an consecutiv. În perioada 27 martie-3 aprilie se vor ţine patru spectacole grandioase cu invitaţi valoroşi din Ungaria, Rusia, România, Ucraina şi Republica Moldova. Evenimentul este cu atât mai important cu cât în această perioadă lumea muzicii este marcată de aniversarea a 330 de ani de la naşterea compozitorului Johann Sebastian Bach. Festivalul începe oficial pe 27 martie la Sala cu Orgă cu un recital susţinut de reputatul organist maghiar János Pálúr. În program vor mai răsuna creaţii pentru orgă de J.S. Bach, dar şi o lucrare prezentată în premieră la Chişinău semnată de un faimos compozitor francez, Louis Vierne.

În zilele următoare festivalul va continua cu un recital de pian oferit de Eduard Kunz, unul dintre cei mai promiţători tineri pianişti ruşi, inclus de prestigioasa publicaţie BBC Music Magazine în topul celor mai buni 10 pianişti de mâine. Poate cel mai spectaculos concert va avea loc pe 31 martie atunci când Zoli TOTH Project din România va prezenta publicului de la Chişinău un program neobişnuit, cu genericul „Bach in ShowBiz”, considerat cel mai nou şi inovativ spectacol de fusion de peste Prut. Genul clasic este combinat cu cel pop, rock sau folclor românesc, totul find acompaniat de proiecţii video 3D. Festivalul se va încheia pe 3 aprilie cu o capodoperă din creaţia instrumentală a lui Bach – Concertele Brandenburgice. Pentru prima dată la Chişinău, toate cele şase concerte vor răsuna într-o singură seară.  Evenimentul va fi susţinut de Orchestra Naţională de Cameră, condusă de maestrul Cristian Florea, având ca invitaţi solişti aerofoni din Ucraina, dar şi muzicieni din Republica Moldova.

Nebunia lui Bregovic

Înainte de eleganţa Festivalului Bach, publicul se va putea bucura de nebunia frumoasă a lui Goran Bregovic, unul dintre cei mai recunoscuţi compozitori moderni din Balcani. Bregovic vine la Chişinău cu un mesaj clar pentru publicul său: „Dacă nu eşti nebun, nu eşti normal!”, mesaj ce reprezintă şi genericul concertului său de pe 24 martie la Palatul Naţional „Nicolae Sulac” alături de Wedding and Funeral Orchestra. Neobişnuita orchestră este compusă din suflători ţigani, voci tradiţionale bulgăreşti, chitară electrică, percuţie tradiţională, coarde şi cor bisericesc, toate dirijate de bagheta lui Bregovic. Muzica sa este cu atât mai deosebită cu cât întruneşte ecourile nunţilor evreieşti şi ţigăneşti, incantaţii din muzica bisericească dar şi invocaţii musulmane. Artistul a creat coloane sonore pentru filme célèbre precum: "Time of the Gypsies", "Queen Margot", "Underground" şi mai ales "Arizona Dream", regizat de Emir Kusturica. Fiind un compozitor de excepţie a scris piese pentru Iggy Pop, Ofra Haza sau Cesaria Evora. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa