Administratorul MoldATSA  a fost demis

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adrian Boldescu a fost numit administrator interimar al întreprinderii. FOTO Adevărul

Administratorului Întreprinderii de Stat „MoldATSA”, Veaceslav Frunze, a fost demis de către ministrul Transporturilor şi Infrastructurii drumurilor pe motiv că acesta ar fi diminuat unele beneficii băneşti pentru controlorii întreprinderii, în timp ce pentru administraţie aceste beneficii continuau să fie aplicate ilegal.

În acest sens, ministrul a menţionat că în sarcina noului director va fi pusă realizarea unei reorganizări a aparatului administrativ, care s-a demonstrat a fi unul exagerat de mare şi ineficient.

„În pofida faptului că angajaţii au restanţe salariale, conducerea întreprinderii ridica salarii de zeci de mii de lei, o astfel de administrare a patrimoniului public este inadmisibilă”, a declarat Iurie Chirinciuc.

Adrian Boldescu va asigura interimatul funcţiei de administrator al întreprinderii până la organizarea concursului pentru selectarea noului conducător al ÎS „MoldATSA”, care oferă servicii de trafic aerian.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare