A început perioada electorală pentru alegerile parlamentare din 11 iulie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Perioada electorală pentru alegerile parlamentare anticipate a început din 5 mai. În perioada 12-14 mai, Comisia Electorală Centrală urmează să stabilească locul şi timpul recepţionării documentelor necesare pentru înregistrarea candidaţilor, transmite IPN.

După, urmează desemnarea pretendenţilor la funcţia de deputat, proces care va avea loc până pe 11 iunie, adică cel târziu cu 30 de zile înainte de ziua alegerilor. Acţiunile se regăsesc în programul calendaristic aprobat de CEC.

Până pe 16 mai, urmează să fie constituite circumscripţiile electorale de nivelul al doilea, iar până pe 21 mai – consiliile electorale ale circumscripţiilor de nivelul al doilea.

Secţiile de votare vor fi constituite până pe 5 iunie, în baza propunerilor primarilor. Totodată, cu cel puţin 35 de zile înainte de ziua alegerilor urmează să fie constituite secţiile de votare în străinătate. Această responsabilitate îi revine Comisiei Electorale, Guvernului şi Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene. În acelaşi termen, cu implicarea Biroului politici de reintegrare, urmează să fie formate secţiile de votare pentru alegătorii din stânga Nistrului.

Până pe 6 iunie, urmează să fie adusă la cunoştinţa publică informaţia despre hotarele secţiei de votare, iar până pe 15 iunie vor fi constituite birourile electorale ale secţiilor de votare. Urmează alegerea preşedintelui, vicepreşedintelui şi a secretarului Biroului.

Odată cu depunerea documentelor pentru înregistrarea candidaţilor, în decursul a şapte zile, urmează să fie adoptată hotărârea cu privire la înregistrare. Până pe 18 iunie, vor fi publicate listele de candidaţi.

Efectuarea agitaţiei electorale este permisă doar după înregistrarea în calitate de concurent electoral şi până pe 9 iulie, inclusiv.

După încheierea înregistrării concurenţilor electorali, CEC va aproba modelul şi textul buletinului de vot pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie. Concurenţii electorali vor fi înscrişi în buletinul de vot în ordinea rezultată din tragerea la sorţi efectuată în ziua depunerii documentelor pentru doi sau mai mulţi candidaţi. Buletinele de vot vor fi tipărite până pe data de 6 iulie, iar până pe 9 iulie acestea vor fi transmise, împreună cu ştampilele speciale, consiliilor electorale.

Conform programului calendaristic, pe 11 iulie, votarea va avea loc, ca şi la scrutinele precedente, de la ora 07.00 până la ora 21.00. După caz, procesul de vot va fi prelungit cu cel mult două ore.

În termen de 48 de ore după închiderea secţiilor de votare, CEC va prezenta procesele-verbale cu privire la totalizarea rezultatelor alegerilor pe circumscripţie, documentele şi materialele electorale. Până pe 20 iulie, Comisia va transmite Curţii Constituţionale documentele electorale privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor parlamentare anticipate, a rezultatelor totalizării voturilor pe ţară. Curtea, până pe 25 iulie, va confirma sau va infirma legalitatea scrutinului.

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea