Prima condamnare pe viață în Ucraina a unui soldat rus pentru că a executat un prizonier de război ucrainean

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un tribunal ucrainean a condamnat la închisoare pe viaţă un soldat rus care a executat un prizonier de război ucrainean, potrivit unui anunț făcut de Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU), relatează AFP.

FOTO X/Shaun Pineer

„Acesta este primul verdict din istoria Ucrainei când un ocupant este condamnat la o astfel de pedeapsă pentru executarea unui soldat al forţelor de apărare”, a precizat SBU într-un comunicat.

Cetăţeanul rus Dimitri Kuraşov, în vârstă de 27 de ani,  e acuzat că a împuşcat de la mică distanță, pe 6 ianuarie 2024, un soldat ucrainean rămas fără muniţie şi care se predase, lângă satul Prîiutne, în regiunea parţial ocupată Zaporojie (sud).

Soldatul, care făcea parte dintr-o unitate de asalt, a fost capturat în aceeaşi zi de forţele ucrainene, împreună cu alţi patru camarazi, aceștia fiind singurii supraviețuitori ai unui contraatac ucrainean, conform SBU.

Kuraşov era întemniţat în Rusia pentru furt, înainte de a intra în rândurile armatei ruse în noiembrie 2023 în schimbul amnistierii, precizează SBU.

El a fost declarat vinovat de „încălcarea legilor şi obiceiurilor războiului” şi de „omucidere intenţionată”.

Poliția națională a Ucrainei a declarat că „rapoartele experților, mărturiile martorilor și înregistrările video de la fața locului au confirmat faptul că soldatul rus a ucis prizonierul de război la ordinul comandanților săi, care instruiseră trupele să nu ia prizonieri ucraineni”.

Ucraina a documentat multiple încălcări ale Convenției de la Geneva de către forțele ruse, inclusiv executarea a 322 de soldați ucraineni capturați, până în octombrie 2025.

Potrivit Parchetului General, majoritatea acestor cazuri, 263, au avut loc pe câmpul de luptă, în timp ce restul au fost legate de explozia de la închisoarea Olenivka din 2022, din regiunea Donețk ocupată.

Kurașov a pledat inițial vinovat, dar ulterior și-a retras declarațiile, afirmând că a făcut-o doar pentru a accelera procesul, în speranța că va fi eliberat într-un schimb de prizonieri. El a susținut că un medic rus – care a murit – a fost cel care a tras focurile de armă care l-au ucis pe Hodniuk.

Versiunea sa a fost infirmată de ceilalți membri ai unități, care au fost capturați de asemenea de trupele ucrainene.

Nikita Manevski, procurorul care a insistat asupra celei mai dure pedepse, a susținut că Kurașov nu a arătat „niciun fel remușcare” și „nimic altceva decât indiferență” pe parcursul procesului, care a durat câteva luni.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie