Kremlinul consideră că Israelul are reticențe în a se angaja „pe o cale paşnică spre o soluţionare” a conflictului cu Iranul

0
Publicat:

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că Israelul pare reticent să se angajeze într-un demers pașnic de soluționare a conflictului cu Iran. De asemenea, acesta le-a recomandat celor două state să dea dovadă de reținere.

Dmitri Peskov/FOTO: AFP

„În prezent, observăm o reticenţă, cel puţin din partea Israelului, de a recurge la serviciile de mediere şi de a se angaja pe o cale paşnică spre o soluţionare", a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, la briefingul său zilnic de presă, potrivit News.ro.

Dmitri Peskov a făcut apel la ambele părţi să dea dovadă de reţinere şi a afirmat că nivelul de incertitudine în legătură cu ceea ce se întâmplă este absolut.

Peskov a adăugat că oferta Rusiei de a media conflictul, dacă va fi necesar, rămâne valabilă, dar că Israelul nu pare interesat de găsirea unei soluţii paşnice în acest moment.

Luni, președintele Franței, Emmanuel Macron, a respins categoric ideea ca liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, să joace rolul de mediator în conflictul dintre Israel și Iran, așa cum a sugerat recent Donald Trump.

Nu cred că Rusia, care este angajată astăzi într-un conflict de mare intensitate şi care a decis de mai mulţi ani să nu respecte Carta Naţiunilor Unite, poate fi un mediator, în niciun fel”, a spus președintele francez.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă