Xi Jinping: Dacă problema Taiwanului nu e gestionată corespunzător, va afecta relaţia dintre China şi SUA

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Arhivă

Preşedintele Xi Jinping i-a transmis lui Joe Biden că problema Taiwanului, insulă asupra căreia liderul chinez are pretenţii de suveranitate, trebuie gestionată în mod corespunzător pentru a nu fi afectate relaţiile dintre China şi Statele Unite, potrivit unor publicaţii chineze, citate de Reuters.

În discuţiile cu preşedintele american Joe Biden, care au durat aproximativ două ore, liderul chinez a subliniat că Taiwanul este cea mai sensibilă şi importantă problemă în relaţiile sale cu Statele Unite, în contextul în care oficialii chinezi vor să readucă insula sub administraţia continentală, considerând-o separatistă. 

„Anumite personalităţi din SUA trimit semnale greşite forţelor proindependenţă din Taiwan şi acest lucru este foarte periculos”, i-a spus Xi omologului său american, vineri, într-o convorbire în format de videoconferinţă, potrivit publicaţiei citate.

 Afirmaţia preşedintelui chinez vine pe fondul încercărilor administraţiei de la Washington de a obţine ajutorul Beijingului pentru restabilirea păcii în Ucraina, după invazia Rusiei. Deşi Statele Unite nu au legături diplomatice oficiale cu Taiwanul, reprezintă cel mai important aliat pe plan internaţional şi furnizor de arme al său. 

„Dacă problema Taiwanului nu este gestionată în mod corespunzător, aceasta va avea un impact subversiv asupra relaţiei dintre cele două ţări”, a subliniat preşedintele chinez, potrivit Reuters.

În schimb, Casa Albă a menţionat, printr-un comunicat, că preşedintele Joe Biden în cadrul convorbirii sale cu omologul chinez a reiterat că politica SUA cu privire la Taiwan nu s-a schimbat şi a subliniat că Washingtonul „continuă să se opună oricăror modificări unilaterale ale status quo-ului”.

Ministerul de Externe al Taiwanului i-a mulţumit preşedintelui SUA „pentru accentul pus pe menţinerea status quo-ului păcii şi stabilităţii în strâmtoarea Taiwan, precum şi sprijinul ferm pentru securitatea Taiwanului”, îndemnând China să ia măsuri concrete şi să condamne invazia Rusiei în Ucraina. Taiwanul s-a alăturat sancţiunilor impuse de Occident împotriva Rusiei şi a trimis ajutor umanitar refugiaţilor ucraineni.

„Sperăm că SUA vor acorda o atenţie adecvată acestei probleme”, a mai spus Xi Jinping în convorbirea cu Joe Biden.

În cursul ultimilor doi ani, China şi-a intensificat activitatea militară în apropierea Taiwanului pentru a-şi afirma pretenţiile de suveranitate asupra insulei, mai arată sursa citată. 

Mai multe pentru tine:
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană