VIDEO Sfidarea lui Bashar Al-Assad:  „Siria acceptă sfaturi,  nu ordine”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele sirian Bashar al-Assad a propus sâmbătă un plan menit să rezolve problemele ţării prin crearea unui nou Cabinet şi  a unei noi Constituţii.

Potrivit “The New York Times”, preşedintele sirian nu a menţionat nimic referitor la rebelii care luptă împotriva lui, la exagerările Guvernului sau la aspiraţiile poporului sirian. Al-Assad a condus unele discuţii cu opoziţia şi a ignorat principala solicitare a acesteia: ca el să se retragă.

Assad a întâmpinat o mulţime extaziată în timp ce se îndrepta către scena Operei din Damasc, în Piaţa Umayyad, unde locuitorii au spus că forţele de securitate au fost plasate cu o noapte înainte. În primul său discurs public după cel din iunie 2012, a repetat că mişcarea împotriva sa a fost condusă de “criminali sângeroşi” şi de terorişti care au fost finanţaţi din afara ţării.

Toţi cei care vin în Siria ştiu că Siria acceptă sfaturi, nu ordine”, a spus el.

Discursul său a intervenit la o săptămână după ce trimisul Ligii Arabe şi al Naţiunilor Unite, Lakhdar Brahimi, a vizitat Damascul, încercând să negocieze o soluţie.

“Cu cine ar trebui să negociem? Cu terorişti?”, a întrebat Al-Assad. “Vom negocia cu stăpânii lor”.

Discursul lui Al-Assad a fost o dezamăgire pentru mediatorii internaţionali şi pentru mulţi sirieni care sunt de părere că, fără o înţelegere, conflictul din Siria va deveni şi mai sângeros. Naţiunile Unite estimează că mai bine de 60.000 de persoane au murit în ceea ce a început ca un protest  paşnic şi s-a transformat într-o luptă armată, după ce forţele de securitate au tras în manifestanţi.

Rebelii au avut câştig de cauză în nordul şi în estul Siriei, precum şi în suburbiile din Damasc, dar Guvernul lui Bashar al-Assad a reacţionat agresiv şi a părut încrezător că poate păstra capitala. Nicio tabără nu a părut pregătită să renunţe la posibilitatea unei victorii.

Discursul lui Al-Assad mai naşte o întrebare: dacă misiunea lui Brahimi a servit vreunul scop; nu a existat niciun comentariu imediat din partea lui sau a echipei sale.

Oponenţii lui Al-Assad au respins propunerea (n.r.: de crearea a unui nou Cabinet, respectiv a unei Constituţii) ca fiind fără însemnătate, agăţându-se de vechea lor solicitare, potrivit căreia preşedintele trebuie să demisioneze înainte de orice negociere.

Bashar al-Assad, a cărui familie a condus Siria timp de 42 de ani, a declarat că este deschis la dialog cu aceia “care nu au trădat Siria”, aparent, o referire la grupurile de opoziţie tolerate ce resping revoluţia. Cu toate acestea, discursul nu i-a satisfăcut pe adversarii săi, deoarece nu a menţionat scuze cu privire la arestarea activiştilor paşnici sau a raidurilor aeriene care au distrus cartierele. Assad nu a dat vreun semn că ar recunoaşte că mişcarea împotriva sa a fost altceva, în afară de un complot din exterior.

“Au atacat infrastructura ca să ne facă viaţa mai dificilă, au lipsit copiii de şcoală pentru ca ţara să regreseze”,a  spus el.

Duşmanii poporului sunt duşmanii lui Dumnezeu, iar duşmanii lui Dumnezeu vor arde în iad”,a ameninţat Al-Assad.

În cadrul discursului, Al-Assad le-a mulţumit ofiţerilor care au jurat că îi vor rămâne alături, aparent căutând să înlăture speculaţiile potrivit cărora vrea să fugă din ţară.

Când a încheiat, mulţimea a cântat : “Cu sufletele noastre, cu sângele nostru, te apărăm, Al-Assad” şi a jurat să fie a lui “shabiha”, termenul care numeşte miliţia guvernamentală ce a atacat protestatarii.

Al-Assad a mai spus că prioritatea sa este ca ţările străine să oprească finanţarea rebelilor, iar apoi Guvernul său va renunţa la arme.

Nu a existat nicio menţiune cu privire la alegeri prezidenţiale înainte ca mandatul lui Bashar al-Assad să expire, în 2014.   

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț