VIDEO Protestele din Siria iau o turnură violentă: cel puţin 24 de morţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Proteste violente au erupt vineri în Siria, unde cel puţin 24 de persoane au fost ucise în apropierea oraşului Daraa, iar un băiat a fost omorât în Latakia, informează CNN.

15 persoane au fost împuşcate mortal în timp ce se îndreptau spre Daraa, iar alte 9 au fost ucise când forţele de ordine au deschis fosul asupra demostranţilor adunaţi în piaţa centrală a oraşului, a declarat Wissam Tarif, un activist pentru drepturile omului, citat de CNN.

Un băiat în vârstă de 13 ani a fost ucis în bătaie de forţele de ordine care încercau să înăbuşe o demonstraţie în Latakia.

"Mii de oameni s-au strâns în piaţă şi s-au îndreptat spre clădirea guvernatorului din Danaa. Protestatarii au ars o fotografie a preşedintelui Bashar al-Assad, şi au dărâmat o statuie de-a lui Hafez al-Assad (tatăl actualului preşedinte, care a condus Siria timp de trei decenii, până în 2000, n.r)", a declarat un martor ocular care a vrut să-şi păstreze anonimatul.

"După aceea bărbaţi înarmaţi au apărut pe acoperişul clubului ofiţerilor, clădire situată visavis de biroul guvernatorului, şi au început să tragă în mulţime", a adăugat acesta.

Purtătorul de cuvânt al guvernului declarase anterior că împotriva manifestanţilor nu vor fi folosite gloanţe reale.

Potrivit mai multor activişti, numărul celor care au ieşit în stradă se apropie de 100.000 de persoane.

De la începutul protestelor în Libia, Guvernul a anunţat mai multe măsuri menite să răspundă solicitărilor oamenilor din stradă, precum scăderea taxelor, creşterea salariilor bugetarilor cu 1.500 lire siriene, circa 32,6 dolari americani. De asemenea, regimul de la Damasc s-a angajat să acorde mai multe libertăţi, să lupte împotriva corupţiei şi să ajute la crearea unor noi locuri de muncă.

În Siria starea de urgenţă este în vigoare din 1963, oferind autorităţilor dreptul de a face arestări şi de a încălca drepturile garantate de constituţie.

În ciuda amplelor proteste care au avut loc în mai multe oraşe, televiziunea de stat a prezentat imagini de la un mitinguri proguvernamentale din Aleppo şi Damasc.

Mai multe pentru tine:
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Peștele ieftin care e mai sănătos decât crezi. Dr. Mihaela Bilic garantează: „Cea mai mare cantitate de acizi grași esențiali”
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Situl istoric „După Ziduri”, distrus după reparațiile Primăriei Brașov? George Scripcaru: „Lucrurile sunt în regulă ca și procedură și etapă”. Ministerul Culturii: „Nu s-a respectat acordul. DJC Brașov a solicitat oprirea de urgență a lucrărilor”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte