VIDEO Femeie găsită decapitată în oraşul mexican Ciudad Juarez

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O femeie de aproximativ 25 de ani a fost găsită decapitată în cartierul Colonia Granjero, din oraşul mexican Ciudad Juarez, în urmă cu două zile.

„Asta arată că problema drogurilor avansează. Nu mai există respect sau cod etic. Nu le mai pasă, acum ucid femei, bărbaţi, copii“, a declarat purtătorul de cuvânt al procurorului general al statului Chihuahua, Carlos Gonzalez, pentru CNN.

Acesta este al doilea incident din acest an în care o femeie este decapitată într-un oraş cu o rată mare a criminalităţii. În ultimele săptămâni, violenţa împotriva femeilor a cunoscut o creştere considerabilă, deoarece se pare că femeile frumoase sunt angajate de carteluri pentru a cominte asasinate. Şi femeia ucisă în cartierul Colonia Granjero este suspectă că ar fi avut legături cu crima organizată.

„Grupurile care comit astfel de crime încearcă să transmită un mesaj. Aceste femei, omorâte în ultimul timp, sunt escroace şi implicate în activităţile cartelurilor“, a mai precizat Gonzales.

Gabriela Enriquez, în vârstă de 29 de ani, a fost găsită, la 11 octombrie, într-o baltă de sânge, cu faţa la pământ şi cu un trandafir pe spate. Acesta este un semn că avea legături cu escrocheriile.

Mai multe pentru tine:
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cătălin Crișan, de nerecunoscut! E schimbat total după operație. Fanii au rămas fără cuvinte: „Eu nu cred că acest om este Cătălin Crișan”
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Horoscop Balanță 2026. Anul care îți schimbă destinul. Un salt major îți schimbă întreaga viață
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online