VIDEO Eduard Şevardnadze a fost primul oficial străin care a vizitat România democratică, la câteva zile după ce Iliescu îi ceruse să trimită trupe sovietice în ţară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Eduard Şevardnadze, ultimul ministru de Externe al URSS, a fost primul oficial străin care a vizitat România postdecembristă, ajungând la Bucureşti pe 6 ianuarie 1990. Şevardnadze a murit astăzi, la vârsta de 86 de ani.

Eduard Şevardnadze a murit luni, la prânz, a confirmat o sursă apropiată familiei, citată de AFP. „Şevarnadeze a murit astăzi (luni) la prânz”, a declarat ea, adăugând că fostul şef de stat „era bolnav de mult timp”. 

Pe 6 ianuarie 1990, Şevardnadzea venit la Bucureşti pentru a vedea în ce stare se află ţara după înlăturarea de la putere şi executarea soţilor Ceauşescu. El şi-a exprimat sprijinul pentru Revoluţie şi demersul democratic al României. 

Şevardnadze s-a întâlnit atunci, printre alţii, şi cu Ion Iliescu, despre care s-a aflat în 2010 că, pe 23 decembrie 1989, a chemat trupele sovietice în ţară. 

În 2010, un document descoperit în arhiva Ministerului de Afaceri Externe polonez a confirmat că, la 23 decembrie 1989, Ion Iliescu şi Silviu Brucan au rugat Moscova să trimită militari pe teritoriul României. Conţinutul documentului este confirmat de mărturiile unor personaje-cheie ale Revoluţiei române. Temându-se că ar putea pierde puterea, Ion Iliescu a solicitat Ambasadei URSS la Bucureşti sprijin armat.

Armata Uniunii Sovietice nu a ajuns în România, însă pe teritoriul ţării au fost infiltraţi, în 1989, zeci de mii de agenţi ruşi. Aceştia s-au retras abia în toamna anului 1990, după cum a admis fostul premier Petre Roman.

Concret, la cererea lui Iliescu, replica sovietică, păstrată în documentul din arhiva MAE polonez, suna aşa: „Răspunsul URSS - sunt gata să acorde orice fel de ajutor cu excepţia intervenţiei trupelor”.

Citiţi mai multe aici.

Astăzi, Ion Iliescu a emis un comunicat în care-l numeşte pe Şevardnadze „un om cu o gândire democratică, un lider cu convingeri puternice şi ferme”. 

„L-am cunoscut în ambele sale demnităţi publice. Ca ministru de externe al URSS a înţeles esenţa schimbărilor din România de după decembrie 1989 şi a contribuit la demantelarea sistemului format din CAER şi din Tratatul de la Varşovia. Am vizitat, la invitaţia sa, Republica Georgia, România fiind printre primele state care i-au recunoscut independenţa. Am rămas impresionat de eforturile pe care le făcea pentru a păstra pacea socială, în condiţii extrem de vitrege”, scrie Iliescu despre fostul ministru de Externe al URSS. 

Într-un material realizat de televiziunea publică irlandeză, RTE, despre vizita lui Şevardnadze la Bucureşti, oficialul URSS este rugat de un jurnalist străin să comenteze, din poziţia de lider comunist, repulsia românilor faţă de comunism.

Reporter: Aţi început prin a spune că nu aţi mai văzut vreodată atâtea emoţii puternice într-o ţară. Vă rog să comentaţi o emoţie care apare scrisă într-un mesaj chiar pe zidurile de lângă clădirea în care ne aflăm: „Jos comunismul!” Este un sentiment pe care noi l-am observat peste tot în România.    Eduard Şevardnadze: Ştiţi, noi considerăm orice dictatură, indiferent ce bază ideologică are, drept absolut inacceptabilă pentru comuniştii sovietici şi pentru popoarele sovietice. Dictatura este din principiu inacceptabilă, de aceea am început propria revoluţie, numită perestroika, a cărei principală caracteristică este democratizarea vieţii sociale, politice şi economice a ţării. V-am răspuns la întrebare?

Eduard Şevardnadze este considerat unul dintre artizanii sfârşitului Războiului Rece, alături de fostul lider sovietic Mihail Gorbaciov. El a fost numit în funcţia de ministru de Externe al URSS în 1985 de Gorbaciov. În 1995, el a fost ales preşedinte al Georgiei, funcţie din care a demisionat în 2003, în timpul „revoluţiei trandafirilor”, lăsând o ţară sărăcită şi aproape de haos.

Eduard Şevardnadze, primul oficial străin care a vizitat România după Revoluţie (6 ianuarie 1990)

Mai multe pentru tine:
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare