Venezuela şi Ecuador şi-au retras ambasadorii şi au îngheţat relaţiile cu Brazilia după demiterea Dilmei Rousseff

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Venezuela şi Ecuador au anunţat miercuri seara rechemarea ambasadorilor şi îngheţarea relaţiilor diplomatice şi politice cu noua conducere braziliană, după demiterea fostei preşedinte Dilma Rousseff. În vreme ce, preşedintele bolivian Evo Morales a avertizat că va lua o măsură similară împotriva executivului conservator al lui Michel Temer, transmite Telesur.

Procesul de demitere a preşedintei Dilma Rousseff pentru încălcarea legislaţiei bugetului a paralizat societatea braziliană din punct de vedere politic timp de nouă luni, iar acum pare să declanşeze o criză politică între cel mai mare stat sud-american şi vecinii săi. În ceea ce priveşte decizia executivului venezuelean de a îngheţa relaţiile diplomatice, un purtător de cuvânt a explicat că ”toate relaţiile diplomatice şi politice sunt îngheţate cu un guvern care a ajuns la putere printr-o lovitură de stat”.

De asemenea, executivul venezuelean a calificat demiterea preşedintei braziliene drept un proces falsificat, care nu a reuşit să respecte prevederile costituţionale de a demostra că preşedintele în funcţie a comis ”crime de responsabilitate” care să justifice demiterea. 

Guvernul Ecuador a condamnat decizia senatorilor brazilieni de a o demite pe Dilma Rousseff - care a câştigat în urmă cu doi ani un mandat cu susţinerea a peste 54 de milioane de alegători - şi a anunţat planuri pentru rechemarea ambasadorului din Brasilia.

”Având în vedere aceste evenimente excepţionale, guvernul ecuadorian a decis să declanşeze consultaţii cu diplomaţii brazilieni”, se arată în comunicat.

Mai mult, executivul ecuadorian a precizat că nu poate ignora faptul că cei mai mulţi politicieni implicaţi în procesul de demitere au fost de asemenea investigaţi pentru comiterea unor acte grave de corupţie. Printre cei implicaţi în scandaluri de corupţie se numără proaspătul preşedinte brazilian învestit, Michel Temer, precum şi ministrul de Externe Jose Serra şi Eduardo Cunha.

”Nu vom legitima niciodata asemenea practici, care ne amintesc de cele mai negre ore ale continentului nostru. Solidaritatea noastră se îndreaptă către camarada Dilma, către Lula şi către toţi cetăţenii brazilieni. Aceste evenimente nefericite, inacceptabile în secolul XXI, prezintă un risc serios la adresa stabilităţii regiunii şi constituie un eşec în consolidarea democraţiei”, a reacţionat preşedintele ecuadorian, Rafael Correa, la anunţul demiterii preşedintei braziliene.

În luna mai, înaintea votului pentru suspendarea preşedintei Dilma Rousseff, Ecuador Venezuela şi El Salvador şi-au rechemat ambasadorii din Brazilia pentru consultări, în semn de protest faţă de ce au numit aceste state ”o lovitură de stat”. Între timp, mai multe ţări latino-americane au criticat procesul demiterii şi şi-au exprimat susţinerea pentru Rousseff.

Mai multe pentru tine:
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews