Vaticanul a intermediat un ajutor umanitar de 50 de tone de echipament medical, trimis din Abu Dhabi către Peru

0
Publicat:
Ultima actualizare:

50 de tone de echipament medical vor ajunge din Abu Dhabi în Peru, în urma colaborării dintre Departamentul de educaţie al Sfântului Scaun şi Emiratele Arabe Unite, scrie Vatican News.

Joi, 25 iunie, un avion încărcat cu 50 de tone de ajutoare umanitare a plecat spre capitala ţării sud-americane.

De la Lima, ajutoarele vor fi transportate spre destinaţia finală – Iquitos – un oraş de 400 de mii de locuitori, situat pe malul râului Amazon, în Pădurea Amazoniană. Ajutoarele constau în dispozitive sanitare şi de protecţie pentru a limita răspândirea infecţiei cu noul coronavirus, epicentrul pandemiei fiind, în prezent, în America de Sud, scrie Vatican News.

Măştile de protecţie, mănuşile, echipamentele medicale constând în butelii de oxigen şi produsele alimentare vor fi sortate de Biserica locală, o parte fiind destinată structurilor sanitare şi de educaţie; o altă parte va fi distribuită familiilor din zonă.

Iniţiativa este rodul colaborării dintre Fundaţia Pontificală "Gravissimum Educationis", activă în cadrul Congregaţiei pentru Educaţie Catolică a Sfântului Scaun şi şeicul Mohamed bin Zayed al-Nahyan, al Emiratelor Arabe Unite, care a răspuns invitaţiei Papei Francisc de a ajuta cele mai sărace populaţii ale lumii, prin donarea de materiale medicale.

Colaborarea reflectă  principiile Declaraţiei de la Abu Dhabi, document despre fraternitatea umană, pentru pacea mondială şi convieţuirea comună, semnat la 4 februarie 2019, de Papa Francisc şi marele imam Ahmad Al-Tayyib.

„Populaţii întregi se confruntă nu doar cu o pandemie, ci şi cu sărăcia, agravată de măsurile de restricţie”, a declarat monseniorul Guy-Réal Thivierge, secretarul general al fundaţiei "Gravissimum Educationis".

„În această situaţie prioritatea lor este supravieţuirea. De aceea, trebuie să-i ajutăm să acopere mai întâi nevoile de bază, prin alimente şi dispozitive sanitare de protecţie, trecând succesiv la acoperirea nevoilor educaţionale. Această abordare deschide calea spre o educaţie integrală”, a spus acesta.

Peru – ţara din America de Sud cu cel mai mare număr de cazuri de Covid-19, după  Brazilia – a fost vizitată de Papa Francisc în 2017, între 18-21 ianuarie, călătoria apostolică a pontifului desfăşurându-se sub moto-ul "Uniţi de speranţă".

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete