UPDATE Egipt: Armata emite un ultimatum de 48 de ore pentru încetarea violenţelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

UPDATE 14.30 Ministerul Sănătăţii din Egipt a anunţat 16 morţi în urma revoltelor de duminică, declarând că 8 dintre ei au decedat în Cairo, în lupte de stradă. Unul dintre protestatari a murit sufocat în timpul demonstraţiei desfăşurate în faţa Palatului Prezidenţial din capitală.

UPDATE 18.25 Armata egipteană a dat un ultimatum de 48 de ore preşedintelui Mohammed Morsi şi oponenţilor săi pentru a ajunge la un acord, în caz contrar va interveni pentru a înainta o direcţie politică pentru ţară şi se va asigura că va fi respectată.

Reprezentanţii militari au subliniat că nu se vor „implica politic sau în conducere“, însă au responsabilitateade a acţiona, deoarece securitatea naţională a Egiptului este „într-un mare pericol“.


UPDATE 15.20 Cinci miniştri din guvernul egiptean şi-a prezentat în urmă cu scurt timp demisiile, pe fondul escaladării violenţelor din ţară. Conform Reuters, miniştrii care au demisionat se ocupau de turism, parlament, telecomunicaţii, mediu şi apă.


 UPDATE 11.37 Manifestanţii egipteni au atacat, luni, sediul Fraţilor Musulmani, la o zi de la ciocnirile sângeroase dintre susţinătorii şi opozanţii preşedintelui Mohamed Morsi, relatează AFP.

Clădirea, situată în cartierul Moqqatam din estul Cairo, a fost invadată de atacatori, care au aruncat obiecte pe fereastră, în timp ce alţii luau mobilierul. Martorii oculari au declarat că niciun membru al confreriei nu se afla în interior, deoarece au fost scoşi afară din clădire înaintea atacului.

Ciocniri violente între susţinătorii şi opozanţii preşedintelui Morsi

Cinci persoane au fost ucise duminică în confruntări între susţinători şi adversari ai preşedintelui islamist Mohamed Morsi, potrivit serviciilor de securitate. În timpul nopţii, o a şasea persoană a decedat în urma rănilor.

Mişcarea Tamarrod, aflată la originea contestării preşedintelui egiptean Mohamed Morsi, i-a cerut luni şefului statului să părăsească puterea până marţi, ameninţând cu o mişcare de "nesupunere civilă", relatează AFP.


"Îi dăm lui Mohamed Morsi termen până marţi, la ora 17.00 (18.00 ora României) pentru a părăsi puterea şi a le permite instituţiilor statului să pregătească alegeri prezidenţiale anticipate", afirmă un comunicat al Tamarrod, publicat pe site-ul său de Internet. În caz de refuz, "marţi la ora 17.00 va fi debutul unei campanii de nesupunere civilă totală".

O persoană a fost ucisă în guvernoratul Beni Suef, iar alte trei în provincia Asyut (la sud de oraşul Cairo) în confruntări care s-au soldat cu zeci de răniţi în apropierea unor sedii ale mişcării Fraţii Musulmani, potrivit serviciilor de securitate. Aproximativ 40 de alte persoane au fost rănite în aceste confruntări, în apropierea unor sedii  ael mişcării Fraţii Musulmani, formaţiunea din care provine Morsi.

În Cairo sediul mişcării islamiste, din care provine Morsi, a fost atacat cu cocteiluri Molotov şi cu arme de foc. Un bărbat în vârstă de 26 de ani a fost ucis cu un glont în cap, iar mai multe zeci de persoane au fost rănite în ciocniri violente care au continuat până noaptea târziu, potrivit unei surse medicale.

În Piaţa Tahrir, locul simbolic al revoltei împotriva lui Hosni Mubarak, mulţimea s-a înghesuit fluturând cartonaşe roşii la adresa preşedintelui.

"Sunt aici pentru că Morsi, pe care l-am votat, m-a trădat şi nu şi-a îndeplinit promisiunile. Egiptul va fi liber, din nou începând de la Tahrir", a afirmat Mohammed Samir, venit din Mansurah (în delta râului Nil) pentru a protesta în capitală.

Manifestanţii s-au adunat fără incidente în apropierea palatului prezidenţial, în cartierul Heliopolis în alte pieţe din capitală.

De asemenea, manifestaţii anti-Morsi au avut  loc în Alexandria (nordul Egiptului), al doilea oraş ca mărime al ţării, la Menuf şi Mahallah, în delta râului Nil, precum şi la Port-Said şi Suez, pe canalul cu acelaşi nume, şi chiar în oraşul natal al lui Morsi, Zagazig, la nord-est de Cairo.

Preşedinţia a reacţionat afirmând că "dialogul este singura cale de a ajunge la o înţelegere" şi că este "deschisă pentru a lansa un dialog naţional veritabil şi serios".

Coaliţia pricipală a opoziţiei din Egipt i-a îndemnat însă pe manifestanţi să rămână în stradă până la demisia regimului "dictatorial" al preşedintelui Morsi, acuzat de guvernare în folosul islamiştilor şi colaps economic.

Unul dintre liderii opoziţiei, naţionalistul de extremă stângă Hamdeen Sabbahi, i-a cerut armatei să "acţioneze" pentru "a face să fie respectată voinţa poporului" dacă Morsi nu va demisiona.

După ce opt persoane au fost omorâte în confruntările care au precedat manifestaţiile de duminică, inclusiv un american, militarii s-au declarat pregătiţi pentru a interveni dacă situaţia se va agrava.

Pentru a preveni tulburari grave, armata şi poliţia au fost dislocate în întreaga ţară pentru a întări protecţia instalaţiilor vitale, în special a Canalului Suez.

Manifestaţiile anti-Morsi de duminică au fostt organizate la apelul campaniei Tamarrod (rebeliune, în arabă), care afirmă că a adunat în doar câteva săptămâni peste 22 de milioane de semnături cu scopul de a cere organizarea unor alegeri prezidenţiale anticipate.

Mai multe pentru tine:
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie