Unul din fondatorii Facebook a renunţat la cetăţenia americană

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unul din fondatorii reţelei de socializare Facebook, Eduardo Saverin, a renunţat la cetăţenia Statelor Unite ale Americii şi a luat decizia de a deveni cetăţean al statului Singapore, scrie "The Washington Post".

Potrivit secretarului de presă al lui Saverin, Tom Goodman, această hotărâre a fost luată din considerente de afaceri - el având investiţii în companii asiatice.

Conform mass-media, Eduardo Saverin, care deţine 4-5% din acţiunile Facebook, trăieşte deja în Singapore şi a recurs la acest gest pentru a plăti impozite mai mici.

Saverin s-a născut în Brazilia în anul 1982, a plecat în SUA în 1992 şi a devenit cetăţean american începând din anul 1998.

În prezent, reţeaua de socializare Facebook este unul din cele mai populare site-uri din lume: anual este vizitat de 500 de milioane de oameni, iar în total pe site sunt înregistraţi circa 850 de milioane de utilizatori.