Universal Studios a inaugurat cel mai mare parc tematic al său, în Beijing VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Universal Studios a inaugurat miercuri la Beijing cel mai mare parc tematic al său, în cadrul unui evenimentul restrâns, rezervat doar invitaţilor, relatează agenţia DPA. Parcul tematic va fi deschis publicului la data de 20 septembrie.

Universal Beijing Resort este situat în districtul Tongzhou, la o distanţă de circa 30 de kilometri de centrul capitalei Chinei şi cuprinde două hoteluri de mari dimensiuni, 24 de spaţii de spectacole şi 37 de atracţii având ca tematică producţii populare, precum „Harry Potter”, „Transformers”, „Kung Fu Panda”, „Jurassic Park”, „Minions” şi „Waterworld”, dar şi 80 de restaurante şi 30 de magazine.

Universal speră să atragă anual peste 10 milioane de vizitatori, potrivit Agerpres. 

De asemenea, vizitatorii trebuie poarte măşti sanitare ca măsură de prevenţie, să prezinte o aplicaţie sanitară pe telefoanele lor mobile care atestă că nu prezintă risc de infectare, să accepte să le fie luată temperatura la intrare şi să respecte distanţarea fizică. 

Inaugurarea investiţiei estimată la 50 de miliarde de yuani (7,7 miliarde dolari) a fost amânată mai multe săptămâni din cauza pandemiei de coronavirus.

Universal deţine de asemenea parcuri de distracţii în Los Angeles şi Orlando (Florida) din Statele Unite, în Singapore şi la Osaka, în Japonia.

VIDEO

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS