Un tribunal din Bagdad a ordonat arestarea organizatorilor referendumului pentru independenţa Kurdistanului Irakian

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO AsiaNews

Un tribunal din Bagad a ordonat miercuri arestarea preşedintelui comisiei care a organizat referendumul pentru independenţa Kurdistanului Irakian, a anunţat pentru AFP Abdel Sattar al-Bireqdar, purtătorul de cuvânt al Consiliului Suprem al Magistraturii din Irak.

Decizia vine în urma unei sesizări a Consiliului pentru Securitate Naţională, a precizat oficialul irakian.

Hendren Saleh, preşedintele comisiei, şi colaboratorii săi Yari Hadji Omar şi Wahida Yofo Hermez „au organizat referendumul încălcând decizia Curţii Supreme“ a Irakului, a subliniat purtătorul de cuvânt.

Curtea Supremă, cea mai înaltă instanţă judecătorească centrală, a decis la 18 septembrie suspendarea referendumului de independenţă din Kurdistanul Irakian, considerând că este contrar Constituţiei.

Convocat de liderul kurd Massoud Barzani, referendumul asupra independenţei a avut loc la 25 septembrie în provinciile Erbil, Souleimaniyeh şi Dohuk, care alcătuiesc Kurdistanul Irakian, precum şi în zone disputate de kurzi şi Guvernul central de la Bagdad.

Votul pentru independenţă a câştigat, fiind exprimat de 92,73% dintre alegători. Prezenţa la plebiscit s-a ridicat la 72,16%.

Irakul, Iranul, Turcia şi Siria se opun referendumului kurzilor şi avertizează asupra riscului izbucnirii unui nou conflict „etnic şi confesional“ în Orientul Mijlociu.

Mai multe pentru tine:
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Kate și William, colecție de fotografii nemaivăzute. Surpriza uriașă de la sfârșit de an
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea