Un soldat turc a fost ucis şi alţi trei au fost răniţi într-un atac ce a vizat un tanc în Siria

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un soldat turc a fost ucis şi alţi trei au fost răniţi sâmbătă, într-un atac cu rachetă care a vizat un tanc în apropiere de oraşul sirian Jarablus, relatează Reuters.

Deocamdată nimeni nu a revendicat atacul. Combatanţii susţinuţi de kurzi s-au luptat sâmbătă cu armata turcă, intrată cu tancurile pe teritoriul Siriei, au anunţat un grup de monitorizare a situaţiei din ţara arabă, precum şi surse kurde, citate de AFP.

„Tancurile turceşti au avansat astăzi (sâmbătă – n.r.) în apropiere de Al-Amarneh (aflat la opt kilometri sud de Jarublus – n.r.), din provincia Alep, la sud de graniţă, iar ciocniri au avut loc între ele şi combatanţi sprijiniţi de forţele kurde”, a declarat directorul Observatorului sirian pentru Drepturile Omului, Rami Abdel Rahman.

O sursă din regiunea semiautonomă kurdă din nordul Siriei a confirmat ciocnirile între combatanţii locali şi armata turcă, ce a lansat o incursiuni pentru a împinge jihadiştii din zona de graniţă.

“Este primul astfel de caz de când tancurile turce au intrat pe teritoriul sirian, miercuri”, potrivit lui Abdel Rahman. El a precizat că luptătorii locali erau arabi aliaţi ai kurzilor.

Sâmbătă, Turcia a trimis noi tancuri în Siria, pentru a intensifica ofensiva militară împotriva jihadiştilor şi combatanţilor kurzi.

Tancurile turceşti şi sute de combatanţi ai opoziţiei au intrat în teritoriul sirian miercuri, pentru a recuceri oraşul Jarublus aflat în mâinile jihadiştilor din organizaţia teroristă Stat Islamic şi pentru a ţine miliţiile kurde la distanţă.

Operaţiunea este cea mai semnificativă a Ankarei de la izbucnirea războiului civil din Siria, în urmă cu peste cinci ani.

Jarablus s-a aflat sub controlul ISIS timp de trei ani.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare