Un bărbat şi-a primit sentinţa de condamnare la moarte pe Zoom

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un şofer nigerian acuzat de crimă şi-a primit sentinţa de condamnare la moarte pe Zoom, în contextul în care ţara africană a început de luni să relaxeze o parte din restricţiile instituite din cauza pandemiei.

Un judecător din Lagos a pronunţat luni sentinţa de condamnare la moarte prin spânzurare după o audiere de trei ore, şoferul,  Olalekan Hameed fiind acuzat că a ucis-o pe mama angajatorului său. Condamnatul şi-a auzit sentinţa dintr-o închisoare de maximă securitate, Kirikiri, judecătorul a vorbit de la un tribunal din Lagos, în contextul relaxării restricţiilor de distanţare socială, iar avocaţii s-au alăturat pe Zoom din alte locaţii.

Hameed a declarat în instanţă că nu el a ucis-o pe mama angajatorului său, o femeie în vârstă de 76 de ani.

Judecătorul a anunţat decizia curţii virtuale ca bărbatul să fie spânzurat aşa cum ar fi făcut-o într-o sală fizică de tribunal: „Fie ca Domnul să aibă milă de sufletul tău”, a spus judecătorul după ce a explicat modul de executare a sentinţei.

Potrivit legii nigeriene, guvernatorii statelor aprobă executarea pedepsei capitale. Astfel de execuţii sunt rare în Nigeria, însă instanţele continuă să condamne oameni la moarte. Ultimele trei execuţii au avut loc în 2016.

Peste 2.000 de oameni aşteaptă împlinirea sentinţei de condamnare la moarte în Nigeria, conform datelor Amnesty International.

Organizaţiile pentru drepturile omului denunţă pedeapsa cu moartea ca mod de aplicare a legii.

„Pedepsele ireversibile sunt arhaice, crude şi inumane prin esenţă şi ar trebui abolite”, a transmis organizaţia Human Rights Watch.

Nigeria are sub 3.000 de cazuri de coronavirus şi aproape 100 de decese.

Mai multe pentru tine:
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!
Bill Gates recunoaște aventuri amoroase cu două rusoaice și își cere scuze angajaților pentru legăturile cu Epstein
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”